luni, 23 decembrie 2013

Paste negre cu codite de raci si rosii cherry

 Ingrediente:
250 gr paste negre (cu nero di sepia)
200 gr codite decorticate de raci de Jijia (un fel de creveti autohtoni),
10 rosii cherry,
4-5 fire patrunjel,
1 pahar vin alb,
2-3 catei usturoi,
sare, piper

 Preparare:
Am pregatit sosul.
Am fiert coditele de raci, apoi le-am sotat intr -o tigaie.
Am adaugat rosiile taiate in jumatate, cateii de usturoi feliati si am condimentat dupa gust.
Am turnat vinul , am acoperit si am lasat la foc mic pana a scazut.

Intre timp am fiert pastele, dupa instructiunile de pe ambalaj.

 Am amestecat pastele cu sosul si am servit cu putin patrunjel verde.
 Si desi e prima oara cand le prepar pot sa spun ca mi au placut maxim.

miercuri, 18 decembrie 2013

Clatita cu mere caramelizate si scortisoara, la cuptor

Am facut clatite. Mai bine spus clatită. Da, doar UNA ca-i criza. Sau poate-s eu zgarcita, mai stiti ?? Nu, nu din alea subtiri, clasice, ca nu-mi prea reusesc. Mereu mi se lipesc de tigaie sau se mototolesc cand vreau sa le intorc. Am facut clatită la cuptor. Cu mere si scortisoara. Delicioasă, aromată si putin magică. Putin mai mult magice. Ca, printr-o minune, au disparut bucaţelele din  farfurie. De fapt...parca-mi amintesc ca am zarit niste maini si manuţe care se tot perindau pe acolo si niste ochisori mari. Apoi auzeam zgomote si sunete ciudate "yumii...", "miam-miam", "mmm buuun". Oare am visat??!!?? Sau...ma sclerozez?? Nooo...pâna la urma sunt sigura ca a fost clatita magică. Ca doar a disparut si n-a mai aparut inapoi. Bine ca am reusit sa o gust. Cu adevarat magică. 
Ingrediente: 
50 g unt, 
4 mere mari, galben-aurii,
4 linguri zahar brun,
1 lingurita scortisoara 
3 oua mari, de tara, 
125 ml lapte, 
4 linguri faina 
1/4 lingurita praf de copt 
zahar pudra .






















Preparare

Am curatat merele de coaja si le-am tăiat în felii  mai groase.
Am amestecat zaharul cu scortisoara. Jumatate din amestec l-am pus peste mere.
Intr-o tigaie am pus untul la incins si am caramelizat merele pâna se inmoaie, devin aurii mirosind putin a zahăr ars.
Le-am asezat apoi intr-o tava dreptunghiulara (pe fundul căreia am pus hartie de copt umezita bine), pentru cuptor.
Separat, am  amestecat ouale cu laptele, zaharul si scortisoara ramase, faina si praful de copt.
Am omogenizat bine si am turnat amestecul peste merele caramelizate.
Am dat la cuptor, la foc mic, timp de 15-20 minute pana cand este gata.
Am servit-o pudrata cu zahar pentru adulti şi fără pentru marmotica din dotare.
Pentru clatita asta delicioasa, am fost in vizita la Mihaela - o gazda minunata . Luv u fata !!! :D 
Pentru mai multe detalii despre Provocarea secreta de luna aceasta, va invit sa vizitati grupul nostru minunat .

marți, 17 decembrie 2013

Crema de branza, un bradut si-o noua provocare


Weekend cu spor este o noua provocare, un nou proiect culinar, menit sa uneasca bloggerii , luna de luna.  Stefania este "mamica" acestui proiect virtual, aflat acum la prima luna de viata. Sper sa creasca mare-mare. 
Si in realitate, Stefania este o mamica devotata, care, la fel ca majoritatea dintre noi, isi doreste ca ziua sa aiba 48 ore pentru a avea timp de tot si toate. Si a ales un proiect adaptat fix la viata cotidiana, la lipsa de timp, la .... motiv pentru care particip cu drag, pt.ca DA, si eu sunt in aceeasi "oala" : in week end gatesc cel mai mult, in week end imi fac de cap in bucatarie, , apoi afara la pozat, apoi la postat pe blog si tot asa. Ca...in restul zilelor din saptamana, ajung acasa la o ora la care lumina nu mai exista de ceva vreme, iar de cele mai multe ori arunc in oala cateva legume, zdup cu ele la cuptor si masa-i gata. 
Deci....priectul mi se potriveste ca o manusa.
Si daca tot se apropie Craciunul, am ales sa fac un bradut care poate sta cu succes pe orice masa. 
Simplu, din crema de branza si chutney de ceapa.

Ingrediente:
200 gr branza de vaci (facuta in casa),
3 linguri smantana,
1 vf.cutit sare, 
1/2 ardei rosu,
1/4 ardei verde,
chilli proaspat macinat, 
ierburi uscate.


Preparare:
Am mixat branza cu smantana pana am obtinut o crema omogena. 

Am condimentat cu sare si piper. 

Am dat, sau mai bine spus am incercat , forma unui bradut. 

L-am ornat cu bucatele de ardei rosu, si codita din ardei verde. 

I-am pus beteala de chilli si ierburi uscate.

Pentru un plus de gust am adaugat o lingurita de chutney de ceapa.





luni, 16 decembrie 2013

Prajitura cu crema de unt si povestea laptelui

Campania  "spune DA laptelui" mi-a adus aminte de copilarie. De acele vremuri minunate petrecute la tara, sub privirea blajina a bunicii, sub mangaierea bunicului. De vremurile cand veneam de l agradi, aruncam ghiozdanelul pe unde apucam si apoi fugeam sa ma cocotez pe stalpul portii unde cantam fel si fel de cantecele, de  ma stiu vecinii si acum >iar unii dintre ei nu rateaza sa ma intrebe, bineinteles cand mi-e lumea mai draga,  "iti aduci aminte cum cantai pe stalpul portii ??"
Tot cam din acea perioada,  e si povestea asta. Reala de altfel. Cu mandrie recunosc ca eu am baut lapte din bibe pâna pe la 6 ani, cand mi s-a spus ca sunt cam mare si ar trebui sa renunt. La bibe, nu la lapte. Însă eu am renunţat la amandoua. Si din acel moment n-am mai pus gura pe lapte vreo 2 ani. Uite-asa, de ciuda, de mofturi de ţânc răzgâiat, de ...cine stie de ce. Indiferent ce incercau ai mei, refuzam categoric. Pâna intr-o vacanta de vara cand m-au "abandonat" la tara , la mamaie si tataie. Am intrat pe poarta zumzaind si fiind 100 % sigura ca obtin ce vreau . Wrong !
- Mamaieeeee...vreau prajitura cu unt si nuci !! Vreauuuu !!!
- Bei si un pahar cu lapte??
- NU !!
- Bine. Atunci nu-ti fac prajitura !! 
- Hai mamaieee !!
- Nu !!!
...si povestea s-a repetat vreo saptamana. M-am pisicit, m-am alintat, m-am suparat....ba am varsat si vreo 3 lacrimi poate-poate o impresionez. Nimic. Mamaie se pare ca nu ceda. Pana la urma tanjind după acea bunatate, m-am dat batuta si m-am dus la mamaie cu paharul, cu capul plecat si cu jumate de gura am cerut...... lapte. Cu gand ca-l dau la mâţă, când se întoarce baba cu spatele. Dar ti-ai gasit. Şi-a pus mâinile-n sold, şi mi-a spus:
- Ei, acum bea-l !! 
Probabil ştia ce-mi poate capuşorul :))
Si l-am băut. Pe nerasuflate. Nu va spun cat de bun era. Si ce gust...si...si...am mai cerut. Si mamaie s-a ţinut de cuvânt. Mi-a facut prajitura mea preferata. Cu crema de unt şi nuci. Simplă, dar delicioasă . 

Am pastrat reteta. O fac si acum, insa parca nu mai are acelasi gust . Insa mereu e servita lânga un pahar cu lapte.
Ingrediente:

blat:
10 ouă, 
10 linguri ulei, 
10 linguri făină, 
10 linguri zahăr, 
1/2 lingurită sare.

crema de unt:
300 g unt moale dar nu topit
350 g zahar praf ,
100 gr nuci macinate,
½ lingurita de sare
2 lingurite esenta de vanilie,
frisca lichida sau smantana (cat este nevoie)
50 gr cacao

sirop pentru blat :
1 esenta de migdale,
200 ml apă,
200 gr zahăr

pt adulti:
vişine in alcool.

pt.decor:
100 gr ciocolata ,
100 gr frisca lichida sau smantana.

Preparare:
Blat:
Se separa albusurile de galbenusuri.
Albusurile se bat spuma cu un praf de sare.Treptat se adauga zaharul.
Faina se amesteca cu praful de copt.
Galbenusurile se amesteca cu uleiul.
Dupa obtinerea unei spume tari  din albusuri, se adauga galbenusurile si faina, amestecand in continuare, de aceasta data, de jos in sus, cu lingura.
Se tapeteaza o tava cu hartie de copt si se baga in cuptorul incins in prealabil, pentru 30 minute.
Dupa ce trece testul scobitorii, se lasa la racit pe un gratar si se taie in 3 "felii".

Crema de unt:  
Intr-un bol incapator, se bate untul cu un mixer la viteza medie. Se opreste mixerul si se adauga zaharul praf si nuca. Se amesteca intai cu o lingura ca untul sa cuprinda zaharul si sa nu riscati sa aveti o bucataria plina de zahar, apoi dati drumul iar la mixer.
Se mareste viteza mixerului si se bate pâna zaharul si nuca devin o crema. Se adauga si esenta de vanilie. Daca glazura are o consistenta rigida se adauga frisca sau smantana lichida. Se adauga atat cat e nevoie pentru a obtine consistenta care o dorim.
Se imparte crema in doua portii egale. In una din portii se adauga cacaoa si se omogenizeaza.

Sirop:
Se pune la fiert apa cu zaharul pana obtinem un sirop mai consistent. Se adauga esenta si se lasa la racit.
Se insiropeaza fiecare blat.

Asamblare:
Pe primul blat se intinde un strat generos de crema de unt cu cacao.
Se aseaza al doilea blat si urmatorul strat de crema de unt (alba, de data asta) .
Se adauga si visinele din alcool si ultimul blat.
Decoram cu un strat de crema de unt cu cacao si floricele din frisca , iar motoc cate o visina.

miercuri, 11 decembrie 2013

Conopidă şi gogoşari în oţet cu zahar

Borcanul asta de gogosari e deja mancat. Legumele murate în felul asta (cu putin zahăr) merg aproape cu orice. Si cu friptură, şi la piure, şi la orez, si la...şi la... Şi au un gust...moamăăăă !!!
Dar abia acum mi-am dat seama ca nu v-am aratat si voua cu ce mi-am umplut camara astă toamna. Asa că, iata-mă  !! 
Ingrediente:
1-1,5 kg conopida
1-1,5 kg gogosari
1 telina, 
2 morcovi,
1 capatana usturoi, 
frunze de telina,
1 radacina hrean,
1 l otet de vin
2 cani zahar (cam 500g) 
1 lingura sare pentru muraturi
piper boabe,
foi de dafin,
frunze de stejar.


Preparare:
Se curata gogosarii, se spala bine si se pun la scurs cu gura in jos. Se presara peste ei amestecul de zahar si sare si se lasa peste noapte.

A doua zi, se scurge zeama lasata de gogosari si se amesteca cu otetul, sarea, piperul.

Conopida se desface in buchetele, se spala si se pune si ea la scurs.

Curatam morcovii si telina sei ii taiem felii.

Usturoiul se curata si el.

Hreanul se taie in 4 , pe lungime.

Asezam pe fundul borcanului frunzele de telina  apoi un strat de gogosari, unul de conopida, iar printre ele ingramadim morcovul,telina, usturoil , hreanul.

La final turnam otetul, punem 2-3 crengute de stejar (cu frunze evident), acoperim si ascundem borcanele in camara.


vineri, 6 decembrie 2013

Pancakes cu dovleac caramelizat

Ingrediente:
2 oua,
un pahar de faina
un pahar de lapte
50 gr unt topit
3 linguri de zahar brun
putina sare
1/2 lingurita praf de copt
250 g dovleac placintar 
4 linguri de nuca macinata
1/2 lingurita scortisoara
1/2 lingurita nucsoara

Preparare:

Am dat dovleacul prin razatoare si l-am calit in tigaie in 40 gr unt împreuna cu scortisoara si nucsoara.. Peste dovleacul fierbinte am adaugat zaharul si am lasat la foc mic, cam 15 minute, până la caramelizarea acestuia.

Intr-un bol am mixat ouale apoi am adaugat dovleacul calit.
Peste acesta am adaugat laptele si untul topit(cele 10 gr ramase , adica aproximativ o lingura).
Separat  am amestecat faina cu sarea si praful de copt, apoi le-am incorporat in compozitia lichida. La final, am adaugat nuca macinata.

Intr-o tigaie  unsa cu un strop de ulei, am pus cate un polonic de compozitie, fara a o intinde ca la clatite (am lasat-o fix asa cum a ramas cand am turnat-o din polonic).
Le-am copt cate 1 minut pe fiecare parte.

Le-am servit cu miere de albine şi miez de nuca.


marți, 3 decembrie 2013

Pizza cu sardine si aluat crocant

E duminica . Sau....a fost duminica... E pizza time . Sau ...a fost. Una delicioasa cu sardine. Si aluat crocant (alegerea casei ). A fost oferta. Stiti voi...ca atunci cand faci comanda si te intreaba ospatarul :" blat pufos, crocant, clasic?"  Si..desi de cateva ori am cerut blaturi diferite, trebuie sa recunosc ca nu am sesizat diferenta, inca un motiv in plus sa revin la convingerea ca mancarea facuta acasa e cea mai buna si sigur e asa cum vrei tu si cu ingredientele de pe meniu. 

Iar aceasta e  pizza crocanta fara drojdie  cu care particip la 
Concursul SunFood organizat de Laura Adamache - Retete Culinare.
Ingrediente:
aluat:
500 g faina
250 ml apa
1 lingura iaurt 
10 g sare
30 ml ulei de masline

 topping  pizza
1 conserva sardine in sos de rosii
1 ceapa mica
1 lingura ulei de masline
5-6 masline
oregano
1 rosie medie
parmezan
1-2 linguri suc de rosii

Preparare:
Reteta am urmat-o pas cu pas dupa instructiunile dnei Laura si a iesit minunata. N-am crezut (ce-i drept nici n-am incercat vreodata) ca un aluat fara drojdie, fara lapte, fara ou poate iesi atat de gustos. Si elastic. Si usor de manevrat. E pur si simplu super-wow !! Sigur il voi mai incerca. 

Aluatul :
Punem 250 g faina intr-un vas, adaugam 250 ml apa, uleiul, iaurtul, sarea si amestecam. Acoperim vasul cu un prosop curat /o folie de plastic alimentara si il lasam sa se odihneasca 30 minute.
Dupa 30 de minute, adaugam treptat restul fainii si framantam pana cand obtinem un aluat omogen si elastic.
Impartim aluatul in portii egale (in functie de marimea tavii).
Dam o forma dorita(eu le-am facut ovale si le-am rulat un pic pe margini, pentru a atrage "mancatorii") fiecarei portii de aluat, apoi le aplatizam putin. La acoperim cu un prosop umed / folie alimentara de plastic  si le lasam inca 30 minute.

Topping:
Taiem ceapa julienne si o calim intr-o lingura de ulei de masline pana se inmoaie. Adaugam sardinele si sosul din conserva si le zdrobim cu o furculita. Adaugam oregano dupa gust si maslinele taiate in feliute subtiri.
Lasam pe foc mic inca 2 minute maxim, stingem focul si lasam topping-ul sa se raceasca complet.

Intindem o portie de aluat, pe planul de lucru usor pudrat cu faina, intr-o foaie de cca 0,3 cm grosime si o punem in forma de pizza.
Ungem pizza cu sucul de rosii, iar pe deasupra adaugam topping-ul rece. Putem adauga si pulpa unei rosii proaspete, taiata in cubulete mici.
Coacem pizza in cuptorul preincalzit la 250°C pentru 8-10 minute. In ultimele 2 minute, scoatem rapid pizza din cuptor, adaugam parmezan ras din belsug (eu am inlocuit parmezanul cu cascaval din motive obiective  - kinder ul din dotare uraste parmezanul).

Dupa ce o scoatem din cuptor, o mai pudram, daca dorim, cu parmezan ras si o stropim cu putin ulei de masline.

Sfaturile acestea sunt direct de la Laura si credeti-ma ca sunt foarte importante:
"Nu sariti peste niciuna dintre cele doua perioade de repaus ale aluatului. Sunt esentiale daca dorim un aluat elastic si usor de manevrat.
Nu folositi un topping prea bogat. Aluatul este destul de subtire si un topping abundent ii poate modifica consistenta finala. Ingredientele pentru topping nu trebuie sa fie foarte umede (le scurgeti bine inainte sau le caliti cateva minute intr-o tigaie).
Folositi o forma speciala pentru pizza, prevazuta cu gauri in partea inferioara. In acest fel, caldura este distribuita in mod corect si pizza va rezulta crocanta.
Dupa cele 10 minute de coacere, marginile pizzei pot rezulta destul de colorate. Este un lucru normal si nu influenteaza intr-un mod negativ gustul final."
Bon apetit ! Luv u all !!!

luni, 2 decembrie 2013

Salata de ton

Tot din categoria concursuri, va prezint astazi o Salata de ton cu care particip la Concursul Sun food organizat pe blogul Retete Culinare Laura Adamache.
Ingrediente :

salata:
1 conserva ton (maruntit) in suc propriu Sun food,
1 lingurita capere,
2 linguri maioneza,
1 ceapa verde,
2-3 fire marar verde
1/3 lamaie (sucul)
sare, piper

maioneza:
2 galbenusuri fierte tari
1 lingurita ulei de masline
1 lingura rasa mustar dijon
sare
1 lingurita suc de lamaie

PS : am renuntat la branza intrucat kinder-ul din dotare e alergic, in schimb am tocat marunt si albusurile de ou.


Preparare:
Am scurs tonul de sucul propriu si l-am amestecat cu ceapa tocata, caperele, mararul si zeama de lamaie, condimentand cu sare si piper. 

Am trecut la maioneza.
Intr-un vas am pus galbenusurile, mustarul si zeama de lamaie si am mixat bine de tot.

Am adaugat maioneza peste ton si am omogenizat.

Am servit pe felii de paine prajita.


Turnuri aperitiv cu frunze de ridiche si crema de branza cu rosii, mazare si masline

Edith  a lansat pe pagina sa un nou concurs Sunfood si trebuie sa recunosc ca, tema in sine mi-a dat mari batai de cap. Ca pe vremea cand eram la scoala si profesorul incercand sa te "salveze" cand erai "tufa" iti spunea "atunci spune tu ce -ai invatat mai bine" . Ei...si sa te tii . Asa si acum..Edith ne-a lasat sa alegem un preparat festiv, demn de un concurs. Ca ...daca...spunea faceti "asta" era simplu, dar asa...ia fii tu creativ, inspirat , etc....
Dupa ce mi-am istovit de puteri si ultimul neuron m-am oprit la un aperitiv festiv (zic eu) cu crema de branzeturi si blat cu frunze de ridiche.
Daca ce-a iesit o fi pe placul juriului...vom afla. Voua, va place??
Ingrediente:

blat:
frunze de ridiche (de la 2 legaturi din alea de 2 lei din piata),
6 oua, 
6 linguri faina,
6 linguri ulei, 
10 gr sare,
1 praf de copt.

crema:
250 gr ricotta,
250 gr mascarpone,
1 ceapa mica,
2-3 fire marar verde,
7-8 masline negre,
boabe de mazare (vreo 3 linguri pline) Sunfood,
rosii cuburi Sunfood,
sare, piper.

Preparare:
Am oparit frunzele de ridiche in apa cu sare, le-am scurs si le-am lasat la racit. Cand s-au racit bine, le-am bagat la blender si le-am mixat pana au devenit pasta. Colorant alimentar 100% bio.

Am separat galbenusurile de albusuri, in doua castroane diferite.

Peste galbenusuri am adaugat pe rand spanacul, uleiul si faina amestecata cu praful de copt.

Am batut albusurile spuma tare cu praful de sare, dupa care le-am turnat peste galbenusuri, amestecand , cu grija de data asta, de sus in jos.

Intr-o tava  in care am pus hartie de copt uda, am turnat compozitia si am dat -o in cuptorul incins (treapta 3) pentru 20 minute.

Intre timp am pregatit crema de branza.

Am amestecat ricotta cu mascarpone. Am adaugat ceapa si mararul tocate marunt. Si maslinele taiate felii.
Am potrivit de gust cu sare si piper.

Dupa ce s-a racit blatul l-am taiat in 3.

Peste primul strat am adaugat un strat generos de crema de branza, apoi am presarat boabe de mazare si cuburi de rosii.
Am asezat cel de-al doilea blat, apoi inca un strat generos de crema de branza. Si din nou boabe de mazare si cuburi de rosii.
Am pus si cel de-al treilea blat, am invelit in folie si am dat la frigider pana a doua zi.

Bon apetit. Luv u all !!!

vineri, 29 noiembrie 2013

Placinta cu dovleac


Dovleacul !! Îl ador. Din multe motive. Însă unul dintre ele este acela că îşi păstrează culoarea portocalie vie, indiferent de modul în care este preparat.
Şi cum grădina noastră a fost darnică şi avem bostani din plin (mulţumesc tata ! ) , iată că a venit şi rândul plăcintei cu dovleac, sa ia frumos loc pe masa noastra. Dar, sederea i-a fost de scurta durata. 

Ingrediente:
aluat:
2 ouă, 
1 cub drojdie, 
500 gr făina,
ulei (cât cuprinde), 
100 ml lapte,
un vf.cuţit sare.

"crema" :
500 gr pulpă de dovleac (daaa, şi bostanii au pulpe)
1/2 linguriţă scorţişoară, 
1/2 linguriţă nucşoară, 
50 gr unt, 
2 linguri zahăr brun,

1 ou pentru uns.


Preparare:
Întâi de toate am preparat aluatul. Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei.

Într-un vas am pus făina şi i-am făcut o adâncitură în mijloc în care am pus ouăle, drojdia (topita in lapte caldut) şi sarea. Am amestecat bine, după care am luat la framantat (recunosc ca deşi am aparat de framantat de vreo 5 ani, nu l-am folosit niciodata. Mereu aleg metoda clasica), adaugând din cand în cand ulei, până am obţinut un aluat nelipicios. L-am acoperit cu un prosop şi l-am lăsat la dospit (la crescut).

Între timp, am pregătit dovleacul. L-am dat prin razatoare şi l-am călit în unt cam 10 minute. Am adaugat mirodeniile şi zaharul. Am amestecat bine şi l-am lasat să se raceasca.
PS. eu am adaugat si cateva picaturi de esenta de menta si a avut un gust ....wow...

Din aluat , am format 2 bile pe care apoi le-am intins (pe masa de bucatarie, tapetata cu faina, cu succitorul) si am obtinut doua foi subtiri. Pe fiecare foaie am pus un strat generos de dovleac si le-am rulat. Le-am asezat in tava unsa cu unt si tapetata cu foina dupa care le-am uns cu oul batut.

Am dat la cuptor , la foc mediu, pentru aproximativ 30 minute.

Am pudrat cu zahar vanilat si am devorat cu pofta.

Bon apetit !! Luv u all !!



Salata de gnocchi

Zilele trecute am vazut o reteta asemănătoare și mi s-a părut destul de interesantă, așa că m-am hotarât să încerc și eu o varianta adaptată...