marți, 30 iulie 2019

Omleta umpluta cu branza


Când vrei un mic dejun sau o masa rapidă, dar te-ai saturat de clasica omletă, nu-ți rămâne decât să cauți noi metode de a pune în valoare oul. 
De a mânca omletă, fără a te gândi că ”iar manânci o banală omletă”. 
Cam asa eram eu dimineata în fata aragazului. Și atunci m-am hotărât să mananc niste ouă cu brânză, putin mai fancy, mai elegante 😀. Si uite-asa am transformat omleta în ruladă. Sper sa va placă si să o încercați.


Ingrediente:

3 ouă, 
1/2 ardei gras rosu, 
1/2 ceapa, 
100 gr cas de oi, 
1 lingurită ulei de cocos, 
sare, piper


Preparare:

Batem ouăle spumă cu un praf de sare și piper. 

Tăiem ceapa mărunt, iar ardeiul îl tăiem fâșii/cubulețe.

Încingem o tigaie , punem uleiul de cocos, apoi adăugăm ceapa si ardeiul. Le sotăm putin (până devine transparenta ceapa) apoi turnam ouăle bătute. Dăm focul la mic, acoperim cu un capac și lăsăm până se încheagă. Întoarcem omleta, ajutându-ne de o farfurie sau chiar de capac si o mai lăsăm la copt cel mult 1 minut. 

Răsturnăm pe platou, presaram branza rasa și rulăm cu grija. 

Dacă o lăsați să se răcească, o puteți felia foarte ușor și poate fi un aperitiv delicios pe un platou festiv. 



S-aveți poftă !

marți, 23 iulie 2019

Ruladă cu ficat


Vă tot povesteam că sunt mereu în căutare de aperitive și ...minune. Am descoperit ruladele. Mi-am dat seama că pot fi făcute în fel și chip, cu diverse umpluturi, în diferite culori si ai destul de mult de lucrat în bucatarie până să apuci să te plictisesti de ele. 

La petrecerea kinder-ului din dotare, am încercat doar vreo 3 rulade colorate și ochioase – cât să-i atraga pe cei mici.

Merg de minune și pentru pachet la birou, sau de pus în rucsac când pleci într-o drumeție.


Ingrediente:

pentru blat:
200 gr unt,
350 ml lapte,
4 oua,
200 gr faina,
1 praf de sare

pentru umplutura:
300-350 gr ficat (porc/pui)
2 cătei usturoi, 
1 ceapă,
1 foaie dafin,
100 gr unt,
1 lingura mustar,
2 oua fierte tari,
1/2 gogosar în otet,
pătrunjel verde,
sare, piper


Preparare:

Topim untul într-o tigaie, apoi incorporam faina, după care luăm vasul de pe foc. 
Dacă aveți o tigaie mai mare, puteti continua să lucrati în ea. Astfel nu mai murdariti două vase.

Adaugăm galbenusurile unul câte unul si amestecam pâna se omogenizeaza compozitia. 

Turnam apoi laptele caldut si amestecam usor.

Adaugam albusurile batute spuma tare cu un praf de sare.

Turnam aluatul într-o tava de cuptor, tapetată cu hartie de copt. 

Coacem rulada 35- 45 de minute în cuptorul preîncalzit la 180°C. 

Când blatul este copt, il scoatem și îl rasturnam pe un prosop umezit. Dezlipim usor hârtia de copt si acoperim cu prosop umed. 
Dacă nu reușiți să dezlipiți hârtia, lăsați câteva minute acoperit, să se umezească și încercați din nou.

Lasam rulada acoperită cel puțin 30 minute. 

În acest timp pregătim umplutura. 

Fierbem ficatul cu cei 2 căței de usturoi, ceapa tocată grosier și foaia de dafin.
Puteți folosi și pate în loc de ficat, economisind astfel timp. Eu am ales ficat proaspat , ca aveam în frigider cateva bucăți de la niste pui .

Când este gata, scoatem foaia de dafin și blenduim restul ingredientelor.

Frecam ficatul cu unt, adaugam muștarul, asezonam cu sare si piper si amestecam. Incorporam apoi gogosarii si ouale tocate cubulete, patrunjelul tocat fin si omogenizam din nou compozitia.

Întindem crema obtinuta peste blat, rulam cu ajutorul prosopului, apoi invelim rulada într-o folie alimentara sau o folie de staniol și o dăm la rece pentru cel puțin jumatate de ora.
Chiar dacă la început o să vi se pară ca e moale crema și o să curgă, nu va faceți griji: după câteva minute la frigider va fi perfecta.


S-aveți poftă !


luni, 22 iulie 2019

Limba soacrei / rulouri cu dovlecei si vinete


Zilele acestea am fost într-o mare cautare de aperitive reci, care sa poată fi pregătite din timp și care să reziste pe masa fără să-și schimbe culoarea, într-o zi caniculara de vara. Problema asta o am în fiecare an când se apropie ziua kinderului din dotare. Până la urmă o să-mi fac și eu un meniu care să nu-mi mai dea batai de cap. 
Tot rasfoind online și offline, am gasit și aceste rulouri de vinete și dovlecel (cel mai des sub denumirea de limba soacrei) și m-am hotarât să le încerc. De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, cred ca am mai făcut la un moment dat ceva de genul, însă ...
Ei bine, aceste rulouri sunt foarte usor de făcut, pot fi pregătite din timp și sunt si gustoase. 


Ingrediente:

1 vânătă, 
1 dovlecel/zuchini
1/2 ardei gras rosu, 
1/2 ardei gras galben,
5 linguri maioneza/iaurt,
1-2 catei usturoi,
cateva frunze de pătrunjel, 
sare, piper


Preparare:

Spalam vânata și dovlecelul, le stergem cu un prosop de hârtie, apoi le feliem cat de subtire putem (cam 1cm).

Legumele pot fi pregătite pe gratar sau în ulei încins. 

Eu am ales varianta de a le coace pe gratar. Sunt mai usor de digerat și cu mai putine calorii.

Incingem gratarul (tigaie) și punem feliile de vinete și dovlecel. Când prind cateva dungi maronii, le întoarcem apoi le scoatem pe un platou. 

Le presaram cu sare si piper și le lăsăm să se răceasca.

Între timp pregatim sosul de maioneza /iaurt. 
Zdrobim usturoiul și-l adaugăm în iaurt amestecand energic.

Ungem fiecare felie de dovlecel/vânătă cu putin sos, punem o felie de ardei și o frunza de patrunjel  apoi rulăm  strans.

Asezam pe platou și le pastram la rece până la servire.


S-aveți poftă !

marți, 16 iulie 2019

Cartofi umpluti cu sunca si branza, la cuptor


Cartofii umpluti sunt o garnitura, sau de ce nu, un fel principal care ma scoate mereu din impas atunci cand nu stiu ce sa mai gatesc. I-as putea gati in fiecare zi si tot as avea impresia ca mananc altceva. Si asta, pentru-ca ma pot juca cu ingredientele. Pot fi umpluti in fel si chip : cu branza, cu carne, cu legume. Ultima oara am facut cartofi copti cu umplutura de branza si porumb . Azi am optat tot pentru branza, ca ingredient de baza, dar am adaugat si putina sunca.



Ingrediente:

2 cartofi (mai marisori), 
100 gr sunca taiata cubulete, 
100 gr branza de vaci, 
1 ceapa, 
50 gr cascaval ras,
sare, piper, cimbru


Preparare:

Spalam cartofii, îi intepam din loc in loc cu furculita și-i bagal la cuptor, la copt, pentru 30-40 minute, in functie de puterea cuptorului. 

Cand sunt gata, ii lasam putin sa se rocareasca dupa care îi tăiem în jumatate, pe lungime. 

Cu o lingura, scobim miezul pe care-l punem intr-un castron. Avem grija sa nu rupem marginea cartofului.

Ceapa o tăiem marunt și o călim foarte putin împreuna cu sunca. 

Peste miezul de cartof adaugam celelalte ingrediente (mai putin cascavalul), asezonam cu sare si piper după gust și amestecam. 

Umplem cartofii și-i bagam din nou la cuptor, pentru 20 minute. 

La jumatatea timpului, scoatem tava și presaram cascavalul ras peste cartofi. 

Pot fi serviti ca si garnitura , alături de o friptura cu putin sos de iaurt si usturoi, sau pot fi serviti ca fel principal alaturi de o salata generoasa.


S-aveti pofta !

joi, 11 iulie 2019

Salata de orez si brocoli


Uneori nu am chef de gatit. Deloc! Însa trebuie sa pun ceva pe masa. Nu de alta, dar îmi rod urechile ai mei. 
Alteori, mai gasesc rătăcind prin frigider , ba o jumatate de ardei, ba o mână de orez, ba jumatate de rosie sau mai stiu eu ce alte legume rămase de la cina din seara trecută și mereu încerc sa le consum (nu de alta dar - fără exagerare- în alte colturi din tară/lume unii oameni suferă de foame, în timp ce noi aruncăm multa mâncare)
Si atunci apelez la salate cu diverse ingrediente sanatoase și sațioase. Așa s-a întâmplat și azi.


Ingrediente:

100 gr orez salbatic (pentru salate), 
1/2 ardei gras, 
50 gr masline negre feliate, 
2 cozi ceapă verde,
250 gr brocolli (proaspăt sau congelat), 
sare, piper, ulei de măsline


Preparare:

Fierbem orezul, conform indicațiilor de pe pungă, apoi îl scurgem de apă. 

Buchețelele de brocolli le dăm 2-3 clocote (din momentul în care incepe sa fiarbă apa) în apă cu sare. 

Ceapa si ardeiul le taiem mărunt. 

Amestecam toate ingredientele, condimentăm cu sare si piper, asezonam cu putin ulei si servim.



S-aveți pofta !

miercuri, 10 iulie 2019

Dulceata de visine


Dulceața de vișine și dulceata de cirese amare se claseaza pe locul 1 în topul celor mai cautate dulceturi pentru clatite, după ciocolată bineînțeles. De aceea, în fiecare an fa, cel puțin câte 6 borcane de fiecare. Rețeta clasică, fără multe complicații. Fructe, zahar, lămâie. Si iese delicioasă.
Cu toate acestea, târziu, dar târziu de tot mi-am dat seama ca nu am scris rețeta pe blog până acum. 


Ingrediente:

1 kg visine (cântărite fără sâmburi), 
800 gr zahar, 
1 lămâie



Preparare:

Spălăm vișinele, le îndepărtăm codițele și le scoatem sâmburii. 

Codițele nu le aruncăm, ci le punem la uscat să avem pentru ceai, la iarnă. 
Cozile de vişine au puternice efecte diuretice, datorită conţinutului ridicat de săruri de potasiu şi flavonoide. Ceaiul din cozi de vişine este recomandat în afecţiuni renale (litiază urică, pielite, nefrite, pielonefrite, cistite, uretrite, retenţie urinară, colici renali, infecţii renale, hidropizie); afecţiuni ale aparatului digestiv (diaree, ascită), reumatism, gută, artrite, pentru prevenirea aterosclerozei şi a pericarditei şi folosesc la tratarea edemelor şi a celulitei. 

Într-o cratiță mai mare punem vișinele și presaram zaharul deasupra. Le lasam la rece peste noapte pentru a lăsa suc.

Punem fructele la fiert, pentru aproximativ o oră, întâi la foc mic apoi la foc mare. Spre final, adăugăm și lămâia feliată.
Amestecam din când in când, având grijă ca spuma formată să nu curgă . 

Din când în când facem testul picăturii. Daca se încheagă, atunci este gata. 

Punem dulceața în borcane sterilizate, și le lăsăm să se răcească învelite într-un prosop mai gros . 

Etichetăm borcanele și le asezam în camară.




marți, 9 iulie 2019

Vinete cu usturoi la cuptor


Vinete la cuptor am mai facut. Cu branza. Cu carne. Ba am si o varianta cu ton și cașcaval, nu foarte aspectuoasa, dar extrem de gustoasa (rețeta e de pe la începuturile blogului, cand nu prea stiam ce și cum am de făcut - dar promit să refac pozele candva 👀 ). Azi însă, am văzut pe blogul Iulianei o rețetă de vinete cu usturoi. Arăta tare îmbietor din poze și m-am hotărât să o încerc. A fost o alegere reușită. Nu vă mai spun cum mirosea în bucătărie. Mmmmm....sa te lingi pe degete, nu alta.


Ingrediente:

2 vinete, 
sare, piper, boia de ardei, dolma (un condiment turcesc care miroase demential de bine)
ulei de măsline, 
usturoi 5-6 cătei,
patrunjel verde




Preparare:

Spălăm vinetele și le tăiem în jumatate , pe lungime. 

Le crestăm și le frecăm bine cu sare. 

Tăiem usturoiul felii subțiri pe care le introducem printre crestături. 

Amestecăm uleiul de măsline cu boiaua de ardei și piperul și-l turnăm peste vinete, având grijă, să intre prin toate tăieturile. (vinetele sunt ca un buretel, absorb foarte mult ulei)

Dam tava la cuptor pentru aproximativ 45-50 de minute, stropind între timp vinetele cu uleiul din tava.

Noi am servit vinetele cu sos de smântână și usturoi, presărate cu pătrunjel proaspăt.

Merg foarte bine si ca garnitură, dar și ca fel principal. 


S-aveți poftă!

Salata de gnocchi

Zilele trecute am vazut o reteta asemănătoare și mi s-a părut destul de interesantă, așa că m-am hotarât să încerc și eu o varianta adaptată...