joi, 26 aprilie 2018

Salata de leurda cu avocado si ardei gras


O farfurie de sănătate. Asta vă aduc azi. O farfurie de salată simplă şi gustoasă.


 Pentru această salată aveţi nevoie de:
3 legături sănătoase de leurdă,
1 ardei gras/kapia,
1 avocado,
sare, piper, zeamă de la ½ lamâie.


Preparea este simplă.

Spălăm frunzele de leurdă, le scuturăm de surplusul de apă / le stergem cu un prosop de hârtie/şerveţel şi le tăiem mărunt.
Tăiem ardeiul cubuleţe.
Avocado îl tăiem felii sau cubuleţe (cum vă place mai mult).

Amestecăm toate ingredientele şi condimentăm după gust.



joi, 19 aprilie 2018

Placinta cu dovleac si nuca


Zilele trecute am tăiat ultimul dovleac plăcintar, ascuns prin cămară de astă toamnă. Era cam mărişor de felul lui şi trebuia valorificat imediat, că dădea ceva semne că se va strica. Aşa că, m-am hărnicit şi am copt o plăcintă delicioasă, în care am pus si miez de nucă pentru un plus de savoare (dar şi pentru-că aveam rătăcit prin debara ceva nucă măcinată de la sfinţi).


Ingrediente:

800 gr dovleac,
200 gr nucă măcinată,
1 lingurita scortisoara,
5 linguri miere de albine,
2-3 linguri ulei,
esenţă migdale,

1 aluat foietaj,
1 ou pentru uns


Preparare:

Dăm dovleacul prin răzătoarea mică, apoi îl călim în cele 2 linguri de ulei.
Oprim focul şi lăsăm să se răcorească puţin.

Adăugăm scorţişoara, mierea de albine şi nuca şi amestecam.

Întindem foaia de aluat şi punem un strat generos de umplutură de dovleac, după care o rulăm.

Ungem plăcinta cu oul bătut / cu ulei (pentru versiunea de post) şi o aşezăm în tava .

Dăm la cuptorul încins în prealabil, pentru 45-50 minute.


Lăsăm să se răcească puţin după care o tăiem felii şi o savurăm.



miercuri, 4 aprilie 2018

Blat de tort pufos




Un blat  de tort, făcut în casa, e primul pas spre un produs final reuşit. Şi dacă aţi sti ce simplu de preparat este. Trebuie doar puţină răbdare . Dacă timpul mi-a permis /pretenţiile nu au fost foarte mari (şi aici vorbesc de kinder ul din dotare care vrea tort cu personaje, acoperit cu marţipan sau mai ştiu eu ce minuni) am optat mereu pentru torturile făcute în casă.
Şi aproape întotdeauna am folosit blatul de pandispan. Uneori îmi creştea mai mult, alteori mai puţin, niciodată la fel, deşi ingredientele şi cantităţile erau aceleaşi.
M –am pus pe studiu să văd cum arată un blat perfect şi unde greşesc. Mama îmi tot spunea că trebuie să respect o anumită ordine , că am pus o lingura de ulei în plus. In fine....diverse. Ei bine, nu era nicio grozăvie, doar că eu nu bateam albuşurile de ou suficient de mult. Adică cum vedeam că se albeau puţin , mă opream şi treceam la amestecat cu restul ingredientelor.
              De când bat albuşurile până devin spumă tare şi nu curg din castron atunci când îl întorc , am cel mai fain blat de tort. 


Ingrediente:

6 oua
6 linguri zahar pudra
3 linguri ulei
6 linguri faina
esenta de vanilie

1 lingurita praf de copt 


Preparare:

Spargem ouăle şi le separăm. Într-un castron punem albuşurile şi în alt castron gălbenuşurile.


Albuşurile le batem spumă cu un praf de sare, până devin lucioase şi se ţin de paletele mixerului (dacă aveţi curaj, puteţi face şi testul cu castronul întors). Adăugăm zahărul pudră şi mai mixăm puţin.

 Frecăm gălbenuşurile cu uleiul şi esenta de vanilie până obţinem o emulsie omogenă.

Adăugăm gălbenuşurile peste albuşurile bătute spumă şi amestecăm cu o spatulă. Cernem făina şi praful de copt şi amestecăm în continuare , cu grijă de jos în sus.
Am vazut retete fara praf de copt. Cica daca bati bine albusurile nu ai nevoie, dar eu il pun pentru siguranta.

Turnăm compoziţia într-o tavă cu diametrul de 24 cm (pe fundul căreia am pus hârtie de copt şi am tapetat o cu putină făină) .

Dăm la cuptorul încins în prealabil la 180 grade, pentru 35-40 minute.


Cam asta e reţeta succesului pentru a obţine un blat de tort inalt, pufos şi uniform .


Aşa cum v-am spus, după lungi încercări, unele reuşite, altele nu, am constatat că albuşurile bătute bine de tot sunt secretul.

S-aveti pofta!


Salata de gnocchi

Zilele trecute am vazut o reteta asemănătoare și mi s-a părut destul de interesantă, așa că m-am hotarât să încerc și eu o varianta adaptată...