Reteta de azi e parte din Provocarea ”Week-end cu spor” lansata de Stefania acum vreo 3 ani in urma, si gazduita luna aceasta de Sidy- o doamna minunata si o bucatareasa super (cel putin asa pare din retetele de pe blogul ei).
Provocarea in sine, cel putin pentru mine, e mai mult decat a alege o reteta , a te duce in bucatarie si a murdari vreo 10 oale pana ai un preparat cu care sa te lauzi. Provocarea e si despre a cunoaste oamenii din spatele blogului, pentru a interactiona, pentru a cere lamuriri atunci cand nu pricepi cum mama-ciorii a fost taiata ceapa aia sau de unde a gasit frunze de dud..Si cred ca s-a creat un grup frumos si o prietenie virtuala faina in jurul acestei provocari, pentru-ca fie ne place sau nu, dar in ultima vreme oamenii se cern si se formeaza grupuri de interese in orice domeniu...dar asta i alta poveste. Sa revenim dara la oile , pardon, mielul, nostru.
Si ca sa ma laud putin, mielul meu a iesit super mega delicios si fraged. Si pentru ceea ce va prezint in continuare, am combinat 2 retete din cele propuse de gazda (pentru a le adapta la gusturile si mofturile familionului, dar si la ceea ce aveam prin frigider/camara).
De la reteta de tocanita de miel cu spanac am ales garnitura de spanac iar carnea am preparat-o dupa indicatiile de la reteta de cotlet de miel aromat fiert in bere .
Ingrediente:
2 buc cotlet / coaste de miel (sau orice bucati de carne va plac),
500 ml bere,
50 gr unt,
rozmarin, sare, piper, coriandru, boia dulce,
o legatura zdravana de leurda,
o legatura zdravana de spanac,
1/2 dovlecel,
1/2 ardei gras rosu,
2 linguri smantana,
50 gr unt
Preparare:
Fierbem cotletul de miel in bere aproximativ 30 minute.
Intre timp topim untul in care adaugam mirodeniile.
Dupa ce a fiert, scoatem carnea de miel, o ungem cu untul aromatizat si l asezam intr o tava pentru cuptor.
Dam carnea la cuptor pentru aproximativ 30 minute, pana prinde o crusta aramie.
Cat sta mielul la cuptor pregatim spanacul.
Tocam ardeiul marunt si dovlecelul cubulete. Le punem la calit in cele 50 gr de unt. Cand se inmoaie putin, adaugam leurda si spanacul tocate marunt. Lasam la foc mic inca 10 minute, dupa care le blenduim. Adaugam smantana si condimentam dupa gust. Mai lasam la foc vreo 5 minute dupa care oprim focul,
Servim preparatul cu hasmatuchi (o verdeata pe care nu cred ca am utilizat o pana acum si in alte mancaruri decat la cele cu carne de miel) din belsug.