miercuri, 20 decembrie 2017

Bulgaria, Kavarna, Hotel White Lagoon****


În ceea ce mă priveşte, e acea perioada din an cand visăm cu ochii deschişi la vara, la mare, la soare şi mai ales perioada în care  suntem în căutarea celor mai bune oferte (financiar vorbind).

Mie una, mi-au fost mereu de ajutor, părerile sincere ale celor care au fost în concediu (despre hotel, curatenie, mancare ş.a.) . Pornind de aici, m-am gândit să vă spun şi eu ce mi-a plăcut şi ce nu la destinaţiile alese pentru vacanţă. 


E rândul hotelului White Lagoon, Kavarna, Bulgaria, unde ne-am făcut concediul în anul 2015.

Singurul minus pe care l-am găsit a fost liniştea. Prea multă, poate (pentru noi, nişte agitaţi din naştere ) . Şi când spun linişte , ma refer la faptul că nu se auzea nici măcar o notă muzicala (nici macar la barul de pe plaja nu era muzica- nici măcar în surdină ). Nu existau tonete cu fel de fel de zorzoane, datorită locaţiei retrase a complexului. Doar o oră cu program pentru copii, seara, dela 20.00-21.00.

Complexul este format din două corpuri de cazare: unul pe plajă unul la vreo 400 m de plajă.
Recepţia şi Restaurantul erau la mijloc, aşa că nimeni nu era avantajat sau dezavantajat.

Noi am ales cazare, la plajă, cu vedere la mare. Camera mare, 47 mp , cu o mini-bucătărie complet utilată (plită cu inducţie, oale, tigăi, tacâmuri- inclusiv burete şi soluţie de spălat). Curăţenia se făcea zinic, cu schimbat prosoape şi completat cu hârtie şi cosmetice la baie. În faţa camerei era o terasă imensă cu o masă şi 2 scaune unde puteai sta seara şi puteai savura un ceai ascultând valurile mării. 


Masa a fost în regim de all-inclusive. 

Meniurile diversificate. În fiecare zi mesele erau organizate după o anumită tematica (mexican, chinezesc, american etc.) în cele mai mici detalii (beţişoare, popcorn, steguleţe, ospătarii costumaţi ş.a.). Prăjituri la discreţie (colorate şi duuuulci). Inclusiv torturi. Nu aveau îngheţată în schimb. Fructe de sezon (pepene, piersici, mere, prune).

A fost şi o seară cu tematică bulgărească (dansuri şi obiceiuri culinare).

Pe plajă erau amenajate 2 piscine mari (una pentru copii cu topogane cu spumă şi una pentru adulţi).


La plajă şezlongurile la discreţie (nu era nevoie să ajungi de la 5 la plajă să găseşti un loc) . 

Baruri erau şi la plajă şi la piscină şi la recepţie. Aveam la discreţie ceaiuri, cafea, sucuri si băuturi alcoolice fără să se uite cineva urât la tine că ai mai fost şi acum căteva secunde. 

Clasicele gustări dintre mese au fost şi ele prezente (mini pizza, cartofi prăjiţi, saleuri , alune ) .

Complexul este situat la aproape 20 km de Balcik şi de Castelul Reginei Maria care merită vizitat  ( vă relaxaţi câteva ore şi în cea mai mare grădină botanică din Europa).


Per total a fost o vacanta linistita si reusita.

marți, 19 decembrie 2017

Drob de miel cu spanac


Drob prepar de obicei la Paste si la Craciun, atunci cand adunam maruntaie de porc, vita, miel sau mai stiu eu ce lighioana mai sacrificam de prin curte . Insa, daca mi se face pofta, apelez la carmangerie şi am drob si în timpul anului. 

De data asta, am facut putina curăţenie prin congelatoare , pentru a face loc noilor provizii de carne (doar se apropie Crăciunul şi tăiem purcelul ) si am gasit o punga cu măruntaie de miel. 


Ingrediente:

500 gr organe de miel ( ied, tap, pui, vita..ce va place mai mult):ficat, splina, rinichi, inima,
2 morcovi,
3 oua , 
100 ml lapte,
2 cepe ,  
o legatura zdravana de spanac, 
marar, patrunjel, 
sare, piper,
o foaie aluat foietaj


Preparare:

Spalam bine organele, le taiem in cubulete si le punem la fiert. Dam 2--3 clocote, oprim focum si clatim cu apa rece.

Separat curatam morcovul si-l dam prin razatoare.

Tocam marunt ceapa si o punem la calit impreuna cu morcovul. 

Dupa ce fierb maruntaiele, le scurgem de apa in care au fiert, le clatim cu apa curata si le punem putin la calit peste ceapa si morcov.

Cand ceapa devine sticloasa, oprim focul. 

Dam toate ingredientele prin masina de tocat carne. 

Verdeata o tocam marunt sau o putem da tot prin masina de tocat.

Adaugam sare, piper si ouale crude. Amestecam.

Adaugam laptele si amestecam din nou.

Intr-o tava dreptunghiulara, de chec, punem hartie de copt apoi asezam foaia de aluat.Adaugam compozitia si o invbelim in aluat. Daca doriti, puteti presara si seminte.

Ungem cu ou si dam la cuptor pentru 45-50 minute.


miercuri, 6 decembrie 2017

Briose cu rahat si stafide


Aceste brioşe/muffins sau cum s-or numi exact (ca nu m-am prins înca care-i diferenţa) au fost făcute în grabă, cu ingrediente rătăcite prin frigider şi pentru-că după vreo 3 zile libere mă cam plictiseam prin casa , iar de ieşit nu era chip (ploua şi era frigggggg).


Ingrediente:

2 ouă,
2 linguri smântână,
o mână zdravănă de stafide (vreo 50 gr),
câteva bucăţele de ouă de ciocolată (de la 2 ouă),
4 linguri zahăr,
esenţă vanilie,
8 linguri făină,
½ pachet praf de copt,
100 ml apă minerală,
1 pachet margarină (250 gr),
50 gr rahat



Preparare:

Am frecat margarina cu zahărul până ce acesta din urmă s-a topit.

Am adăugat ouale, smântâna, esenţa de vanilie şi apa. Am omogenizat. Am adăugat făina (amestecată cu praful de copt), bucăţelele de ciocolată şi stafidele. Am amestecat din nou.

În formele de brioşe am pus o lingură de compoziţie , apoi o bucata de rahat apoi încă o lingura de compoziţie.

Am dat formele la cuptorul încins în prealabil . Am lasat la copt aproximativ 45 minute, la o temperatură de 180 grade.


Am lăsat puţin la răcit şi am servit briosele pudrate cu fulgi de cocos şi cu un pahar de lapte /ceai.


Salata de gnocchi

Zilele trecute am vazut o reteta asemănătoare și mi s-a părut destul de interesantă, așa că m-am hotarât să încerc și eu o varianta adaptată...