"Eu sunt Malala" este povestea cutremuratoare a unei familii dezradacinate de uratenia terorismului, a luptei pentru educatia tinerelor si a curajului iesit din comun al unor parinti care-si iubesc nespus fata intr-o lume ce ofera totul fiilor.
Cartea ofera viziunea unui copil asupra importantei educatiei. Toata copilaria acesteia are in centru figura impunatoare a tatalui care lupta cu sistemul, cu saracia, cu mentalitatea celor din jur din dorinta de a deschide scoli atat pentru fete cat si pentru baieti.
Cand talibanii au ocupat Valea Swat din Pakistan, prea putini le-au stat impotriva. Aceştia spuneau că muzica este un păcat, femeilor le interziceau să meargă singure pe stradă şi fetelor să meargă la şcoală.
Deși a crescut într-o zonă a Pakistanului stăpânită de înfricoşătoarea umbră a terorismului, Malala a învăţat de mică să aibă curajul să vorbească în numele convingerilor sale.
În 2008, când talibanii au început să atace şcolile din Valea Swat pentru a opri educarea femeilor, Malala a întrebat într-un discurs public: "Cum îndrăznesc talibanii să-mi ia dreptul la educaţie?".
În 2009, a colaborat cu televiziunea BBC şi a publicat pe un blog, sub numele de Gul Makai, păreri despre ameninţările talibanilor. Identitatea i-a fost însă descoperită în acelaşi an. Totuşi, a continuat să-şi spună public părerea.
În 2011, a primit Pakistan's National Youth Peace Prize şi a fost nominalizată la International Children's Peace Prize.
Pe 9 octombrie 2012 era pe cale sa-si plateasca indrazneala cu viata. A fost impuscata in cap, in timp ce se intorcea cu autobuzul de la scoala, si era greu de crezut ca avea sa scape cu viata. A supravietuit insa, iar miracolul acesta a purtat-o din valea indepartata unde traise tocmai in Statele Unite ale Americii, la New York pentru a -si continua lupta dreptului la educatie pentru toata lumea, inclusiv pentru copii pe care i-a vazut in una din zile la groapa de gunoi printre sobolani, si care i-au marcat o buna parte din viata.
"Până atunci, crezusem că un creion fermecat poate schimba lumea.
Acum știam însă că eu eram cea care trebuia să facă ceva. Nu știam ce.
Dar i-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea puterea și curajul să fac lumea mai bună.
Mi-am semnat scrisoarea, am făcut-o sul și-am legat-o de o bucată de lemn, i-am pus o păpădie deasupra și i-am dat drumul pe un pârâu care se varsă în râul Swat.
Dumnezeu avea s-o găsească acolo, cu siguranță." (p.29)
.jpeg)
