vineri, 29 iunie 2018

Tort cu cirese galbene si iaurt


Când te-apucă pandaliile , le faci pe plac, nu te pui cu ele, ca niciodată n-o să câştigi. J
Despre ce e vorba? Păi, e foarte simplu. Am eu o cumătră care-i experta în dulciuri . Face nişte prăji atât de bune şi de dulci unele, de dai în diabet de la prima linguriţă. Ei bine, zilele trecute am văzut ultima ei creaţie : un delicios tort cu iaurt si căpşuni.

Eu după cum bine ştiţi, nu prea îmi ies din tipar şi mă rezum la tarte, chec-uri clătite. Dar, cum mister sotzoo vroia ceva mai bun, “aşa cum face cumătra” am pornit la prăjiturit. Ce-a ieşit , vă las pe voi să vedeţi şi să-mi spuneţi de vă place ori ba. 


Ingrediente (pentru o tava de 24 cm):

Blat:
2 oua ,
5 linguri zahar,
4 linguri ulei,
5 linguri faina,

Crema de iaurt:
300 gr iaurt,
250 ml cremă patisserie/ frisca lichida,
 10 gr gelatina granule,
6 linguri zahar,
200 grcireşe fără sâmburi,

Glazura:
200 gr ciocolata cu lapte,
100 ml frisca lichida/lapte,
cateva cireşe cu codiţă, frunze de mentă

Sirop clasic:
100 ml apa
5 linguri zahar
2-3 picaturi esenta de vanilie

Eu am folosit pentru însiropat blatul, sirop de la dulceaţă (aveam la foc dulceaţa de cireşe si pentru-că era prea multă zeamă am folosit câteva linguri pentru blat)


Preparare:

După cum v-am spus, am mers strict pe reţeta harnicuţei doar ca am înlocuit căpşunile cu cireşe.

Blatul:
Separăm albuşurile de gălbenuşuri.
Albuşurile le batem spumă cu telul / mixerul cu un praf de sare şi cu cele 5 linguri de zahăr.
Gălbenuşurile le frecăm cu uleiul. Adăugăm făina şi amestecăm cu o spatula.
Tapetăm o tavă cu forma detaşabilă cu hârtie de copt şi turnăm compoziţia. Nivelăm cu spatula şi dăm la cuptorul încins în prealabil la 180 grade pentru 30 minute.
Cât se coace şi apoi răceşte blatul pregătim crema de iaurt.

Crema de iaurt:
Spălăm cireşele apoi le curăţăm de codiţe şi sâmburi şi le punem la scurs într-o sită. 
Mixăm frişca/crema de prăjituri până se îngroaşă. 
Amestecăm iaurtul  cu cele 5 linguri de zahar, apoi  îl adaugam peste frisca si mixăm din nou până la omogenizare
Hidratăm gelatina 5 minute in 3 linguri de apa, apoi  o dizolvăm la bain-marie sau la microunde, cateva secunde (nu trebuie sa fiarba, caci isi pierde proprietatile) apoi o încorporăm în crema de iaurt.
Adăugăm cireşele şi amestecăm din nou.


Glazura de ciocolata (se prepara dupa cel putin 3 ore):
Rupem ciocolata în bucăţele mici şi o punem la topit (la foc mic/microunde) împreună cu frişca/laptele. Amestecăm până se dizolvă complet , dar avem grijă să nu fiarbă/dea în clocot.

Eu am avut jumătăţi de la ouăle de ciocolată, că am una bucată kinder care serveşte doar surprizele.

Siropul:
Punem apa şi zahărul la foc mic şi lăsăm la fiert până se dizolvă zahărul. Adaugăm esenţa si lăsăm la răcit.

Asamblare:

După ce îndepărtăm hârtia de copt, reasezăm blatul în forma în care a fost copt şi-l însiropăm (mai mult sau mai puţin, după preferinţe)
Adăugăm crema de iaurt, nivelăm şi lasăm la frigider măcar 2-3 ore.

Înainte de servire scoatem tortul din forma detaşabilă şi turnăm glazura de ciocolată.
Decorăm cu fructe şi frunze de mentă , mai lăsăm 5-10 minute la rece , după care feliem şi servim.

E un desert uşor şi răcoros.






joi, 28 iunie 2018

Briose cu capsuni




Ingrediente:

300 gr căpşuni
2 oua,
150 gr faina 
125 gr zahăr
125 gr iaurt
90 ml ulei
½ plic praf de copt
coaja de lamâie,
1 linguriţă suc de lamâie

1 linguriţă esenţă vanilie,



Preparare:

Spălăm căpşunile şi le tăiem pe jumătate.

Punem ouale într-un vas, adaugăm zaharul si amestecam cu mixerul sau cu telul pâna când compozitia isi dubleaza volumul. Adăugam iaurtul si amestecăm din nou.

Turnăm uleiul şi amestecăm din nou în compozitie.


Dam pe razatoare coaja unei lamai si stoarcem o lingura de zeama si le adaugam în aluat.
Adaugam si esenta de vanilie.

La final adaugam faina amestecata cu praful de copt in doua reprize si amestecam cu telul.

Adăugăm căpşunile şi amestecăm cu grija sa nu le sfaramam. Luăm copozitia cu o lingură şi punem în fiecare formă de brioşă  până umplem cam trei sferturi.


Introducem tava in cuptorul preincalzit la 180°C si le lasam aproximativ 35 minute sau pâna când se rumenesc si sunt coapte.

Le lăsăm să se racesca putin si le pudram cu zahar.





vineri, 8 iunie 2018

Cuscus cu leurda


Astă primavară am făcut ceva provizii de leurdă, mai exact am pus vreo 3 punguţe de frunze de leurdă, tăiae mărunt la congelator. Aşa că, din când în când, pentru un plus de culoare dar şi de gust, când fac orez sau cuşcuş pun şi o mânuţă de frunze de leurdă.


Şi recunosc că mi-e mult mai uşor şi mai comod să pregătesc cuşcuş decât orez când e vorba de garnituri. Iar preferatul nostru e cuşcuş-ul cu bobul mai mare, care se prepară termic nu ăla marunţel peste care turnăm apă clocotită si care e foarte bun pentru tabouleh /salate


Ingrediente (pentru 3 persoane):

100 gr cuşcuş,
1 morcov,
sare, piper,
1 lingură ulei,

frunze de leurdă.


Preparare:

Încingem uleiul şi adăugăm boabele de cuscus. Le lasăm la foc mic până se rumenesc, apoi adăugăm apă cât să le acopere şi lasăm la fiert (cam 10 minute).
Curăţăm morcovul şi îl tăiem feliuţe. Îl adăugăm peste cuscus.

Cu 2-3 minute înainte de a opri focum presărăm şi frunzele de leurdă.


Condimentăm după gust şi servim



S-aveti pofta !

miercuri, 6 iunie 2018

Prajitura cu caise si ciocolata


Cred că am făcut această tartă (prăjitură /pandişpan) de cel puţin 10 ori in iarna ce a trecut. Cu caise puse la congelator astă iarnă, fix pentru prăjituri. Nu m-am gândit însă ca va fi chiar atât de apreciată de kinderul din dotare.

Acum însă, au apărut din nou caisele proaspete, româneşti, pe piaţă şi cu siguranţă o voi mai prepara de câteva ori. Şi , clar , anul acesta voi pune mai multe caise la congelator.


Ingrediente:

caise (vreo 20 buc),
5 ouă,
5 linguri ulei,
5 linguri zahăr,
10 linguri făină,
½ plic praf de copt,
esenţă migdale,

optional - ciocolata (eu am avut bucati de oua kinder/bucati de ciocolata ramase prin casa)



Preparare:

Separăm ouăle .

Gălbenuşurile le frecăm cu uleiul şi esenţa de migdale.
Albuşurile le batem spumă , cu un praf de sare şi zahărul. Adăugăm gălbenuşurile şi amestecăm cu o spatula.

Presărăm făina amestecată cu praful de copt.

Ungem o tava cu ulei şi o tapetăm cu făină.

Turnăm compoziţia şi aşezăm deasupra un strat de caise .

Dăm tava la cuptorul încins în prealabil, la 180 grade, pentru 35-40 minute.


Scoatem tava şi turnăm ciocolata topită. Lăsăm să se răcească, pudrăm cu nucă de cocos / zahar vanilat, porţionăm şi servim.



marți, 5 iunie 2018

Omleta cu ciuperci si marar


     Provocarea secreta de iunie este gazduită de Natalia, mama Strumfiţei bucătar – Alina.  E o situaţie puţin diferită de regulile stabilite, mai exact, gazda noastră nu are blog propriu, însă îţi publică reţetele pe blogul fiicei sale, într-o secţiune special creată doar pentru dânsa.

       Reţetele propuse sunt foarte apetisante, uşor de preparat şi cu ingrediente accesibile tuturor.          Dezavantajul meu (sa spunem aşa) este că o parte din reţete le am deja postate pe blog şi am ales ceva simplu de preparat , dar gustos şi arătos. Preparat pe care l-am adaptat (după cum mă stiţi) la gusturile noastre. 
        Am pornit de la o delicioasa omleta cu marar si ceapa verde  si am ajuns la o savuroasă omletă cu mărar, patrunjel şi ciuperci.



Ingrediente:

2 ouă,
5 fire mărar verde,
5 fire pătrunjel verde,
2 ciuperci mari sau  10 ciupercute mici,
sare, piper.


Preparare:

Batem ouale cu o furculiţă. Presărăm sare şi piper după gust.
Tocăm marunt verdeţurile .
Incingem o tigaie antiaderenta şi punem la călit ciupercile.După 2-3 minute adăugăm ouale şi acoperim cu un capac.  Cand se încheagă, întoarcem omleta si oprim focul. Presărăm verdeţurile şi servim.

Stuffino Crisan, o locatie cu suflet

    4 zile fantastice în Delta Dunării .      Fiecare poveste are un început, așa că o să încerc sa o iau si eu de la început. Deși, oricum ...