marți, 16 iunie 2015

Legume la gratar


La fiecare gratar, incercam sa pregatim o garnitura mai "speciala" pe langa banala carne. Ba facem cartofi in jar cu sunca si un cub de unt, ba legume mexicane in folie, ba ciuperci pe gratar... De data asta am avut un mix de legume. Simple si gustoase. Unele dulci, altele mai iuti. Pentru toate gusturile. 


Ingrediente:

1 vanata, 
1 dovlecel, 
5-6 ciuperci, 
5 ardei iuti, 
5-6 fire ceapa verde, 
5-6 fire usturoi verde,
sare, piper, 



Preparare:

Spalam legumele, le stergem cu un prosop de hartie si le taiem felii. 

Ciupercilor le indepartam coditele si punem in mijloc cate o bucatica de branza / cascaval. 

Le presaram cu sare si piper si le punem pe gratarul incins. Le lasam 1-2 minute pe fiecare parte  si gata. 

Noi am avut pe langa clasica ceapa si vesnicul usturoi uscat si cateva fire de ceapa verde si usturoi la gratar. 


Sunt absolut delicioase, chiar si fara o bucatica de carne ca si garnitura :))


Reteta a fost creata dupa o incursiune in bucataria virtuala in care Mishu gateste numai bunatati si merge la Provocarea secreta de iunie gazduita de Kadia. 

luni, 15 iunie 2015

Oua de rata in crusta de pesmet


Reteta merge la Lulu draga mea prietena "virtuala" nu imaginara ! deocamdata. Pe langa blogul cu retete delicioase, Lulu are un suflet extraordinar si o voce calda si blanda pe care as asculta-o ore intregi. Doamna va multumesc ca existati si sunt fericita ca va cunosc ! Va pup si va imbratisez cu drag. Virtual deocamdata, asa cum este si tema provocarii gazduite luna aceasta de Simona - "imbratisari virtuale"

Ingrediente:

1 ou rata, 
o legatura patrunjel, 
1 felie mozzarela ,
1 lingura pesmet


Preparare:

Fierbem oul de rata , 7 minute si-l curatam de coaja.

Trecem oul prin pesmet si-l prajim in ulei incins. Il scoatem pe un servetel.

Patrunjelul il taiem marunt si-l punem in ulei incins maxim 1 minut.

Pe o farfurie asezam patrunjelul, o felie de branza si oul si servim.


S-aveti pofta !

duminică, 14 iunie 2015

Prajitura cu cirese, ciocolata si menta



La provocarea Mistery box challenge de iunie, Vicky s-a gandit cu siguranta la un desert, cand a ales ingredientele: fructe de sezon, ouă, lapte, ciocolata, cacao, frișcă sau cremă de brânză, iar elementul  surpriză menta. Si desert a fost. O nebunie de praji cu ciocolata si cirese !



Ingrediente:

cirese (cam 2 pumni plini), 
1 borcan dulceata cirese,
100 gr zahar, 
200 gr unt, 
8 oua prepelita de la Ferma de prepelite Fundeni
200 ml lapte, 
3 linguri cacao, 
400 gr ciocolata neagra, 
1/2 pachet praf de copt,
esenta de menta, 


Preparare:

Mixam untul cu dulceata de cirese. 

Separat mixam ouale si zaharul, pana acesta se topeste, apoi le adaugam peste unt. 

Topim ciocolata in lapte si o lasam sa se raceasca, dupa care o adaugam peste unt si oua.

Amestecam faina cu cacaoa si praful de copt, dupa care o adaugam peste restul ingredientelor. Omogenizam. 

Turnam compozitia intr-o tava , in care am pus hartie de copt, si o dam la cuptorul incins in prealabil. Dupe vreo 10 minute, cand prajitura prinde o crusta subtire, adaugam ciresele proaspete, fara samburi, si dam din nou la cuptor. 

Mai lasam vreo 20 minute si cam asta-i. Pudram cu zahar si servim.


Salata de cartofi cu ceapa caramelizata si maioneza


Salata asta delicioasa merge la Provocarea Week-end cu spor, lansata de Stefania, si gazduita de Merisor care ne-a pus sa pregatim un aperitiv, o salata sau prajitura.

Pentru prepararea ei am folosit oua de prepelita de la Ferma de prepelite Fundeni. Outele astea, pe cat de mici sunt, pe atat de delicioase, iar fata de oul de gaina, oul de prepelita contine de 5 ori mai mult fosfor, de 7,5 ori mai mult fier, de 2 ori mai multa vitamina B1 si de 15 ori mai multa vitamina B2. Oul de prepelita mai contine integral un complex de vitamine A, B, D3, E, plus calciu, zinc, sulf si potasiu.



Ingrediente:

1kg cartofi albi
gogosari in otet (dupa gust)
200 gr masline
4 cremvusti de pui
8 oua  prepelita, fierte

ceapa caramelizata:
2 cepe rosii
1/2 lingurita sare
50 ml ulei de masline
120 ml otet
1 varf lingurita oregano
1 varf lingurita cimbru
1 varf lingurita busuioc
1 varf lingurita piper
1 lingura zahar

maioneza:
5 galbenusuri de oua de prepelita (2 crude, 3 fierte tari)
1 lingurita mustar
250 ml ulei
1 lingurita sare


Preparare:

Spalam cartofii bine si apoi ii punem la fiert in apa cu putina sare. Dupa ce fierb, se curata si se taie cubulete.

Cremvustii ii feliem.

Gogosarii ii taiem cubulete.

Ouale de prepelita le fierbem  si le curata.

Ceapa o taiem solzisori si o punem  la calit in tigaia cu ulei incins.

Din restul ingredientelor pentru ceapa caramelizata (mai putin zaharul) facem un sos pe care-l turam peste ceapa, atunci cand aceasta devine lucioasa.
Cand scade lichidul, adaugam zaharul si lasam la foc mic pana se topeste si devine maroniu. Lasam ceapa la racit.

Din cele 5 galbenusuri facem maioneza, turnand treptat ulei si mixand   (sau invartind la lingura) . La final adaugam mustarul.

La final amestecam toate ingredientele, potrivim de sare si piper. Deasupra cartofilor punem ouale de prepelita taiate in jumatati.


S-aveti pofta !

marți, 9 iunie 2015

Remedii din florile de soc


Ultimele flori ale primăverii sunt şi cele cu proprietăţile vindecătoare cele mai intense. Hrănite de ploi, scăldate în lumină de soarele tot mai puternic şi mângâiate de vânturile blânde ale lui Mai, aceste flori sunt, pe bună dreptate, considerate elixire de vindecare. Să cunoaştem împreună florile de soc, unul dintre leacurile cele mai folosite în medicina tradiţională românească 

Despre soc, în popor se ştie de veacuri că este un copac altfel. Pe florile sale nu se aşează nici o albină, frunzele şi scoarţa sa nu ten­tea­ză nici un ierbivor, iar crenguţele sale sunt goale pe mijloc. Apoi, socul este cel care vesteşte că primăvara s-a sfârşit şi rămân la putere dogoritoarele zile de vară, bucheţelele sale albe şi parfumate fiind ultimele flori ale primăverii. Socul este recunoscut, deopotrivă în folclorul românesc şi în cel european, drept plantă de leac, dar şi magică. În satele din nordul Moldovei şi din Ardeal, se spunea că socul este ocrotit de către "iele" sau de către "cei din vânt". De aceea, el rareori este lovit de trăsnet, creşte pe orice fel de pământ şi nu este năpădit de omizi sau de alţi stricători. Se mai spunea că atingerea ramurilor sale este binefăcătoare pentru cei bolnavi, dar nu trebuie să dormi sub soc, mai ales dacă este înflorit, pentru că "cei din vânt" te pot îmbolnăvi, supăraţi că le-ai încălcat teritoriul. În Anglia şi în Scandinavia, era considerată o mare greşeală să tai un soc, mai ales dacă era bătrân, pentru că în ramurile sale şi-ar avea sălaş tot felul de duhuri ale naturii, care când se întorc pe înserat acasă şi îşi găsesc locuinţa distrusă, se răzbună teribil pe făptaş. Nenumărate mituri şi legende există despre soc din Orientul Mijlociu şi până în nordul Europei şi al Africii, limitele imensului său areal. 

Recoltarea florilor
Se culeg în zilele lipsite de umezeală şi pe cât posi­bil însorite, de sfârşit de mai - început de iunie, prin tăierea ciorchinilor de pe tulpină. După culegere, vor fi ţinute, cât mai răsfirate posibil, într-un coş în care să pă­trundă aer, pentru că altfel se vor încinge, se vor înne­­­gri şi se vor strica foarte rapid. 
Proaspete, florile de soc se folosesc la obţinerea binecunoscutei socate, în timp ce uscate, sunt administrate în scop terapeutic, sub formă de infuzie combi­nată, pul­bere, tinctură sau ulei. 
Us­ca­rea nu se face la umbră, ca la majoritatea plan­telor medici­nale, ci la soare, pentru a fi mai rapidă, şi planta (care are codi­ţele foar­te bogate în apă) să nu intre în fer­mentaţie şi să se strice. 
De regulă, florile se întind la soare sub o placă de sticlă, ca să nu le plouă, în strat unic şi suficient de răsfirate ca să se poată usca rapid. Florile uscate de soc au codiţele tari şi casante, iar petalele capătă o tentă ceva mai găl­buie.

Socată pentru sănătatea rinichilor
Această băutură se poate face atât din flori proas­pete, cât şi uscate de soc (dar nu mai vechi de un an), astfel: Se iau 12 ciorchini de flori de soc şi se spală de praf sau musculiţe, apoi se toacă foarte bine şi se pun într-un borcan de patru-cinci litri. Se adaugă peste flori sucul de la 2 lămâi şi 300 de grame de miere, apoi se pun 3 litri de apă de izvor şi se amestecă totul foarte bine, până când mierea se dizolvă. Se acoperă borcanul cu o farfurioară şi se lasă să fermenteze vreme de trei-patru zile, la temperatura camerei. Când lichidul din interio­rul borcanului a căpătat miros pregnant de soc şi are un gust uşor înţepător (de la dioxidul de carbon elimi­nat în timpul fermentaţiei), socata se filtrează şi se pune în sticle de un litru, la frigider.
Efect terapeutic: un litru şi jumătate de socată con­­sumată zilnic stimulează puternic activitatea rini­chi­lor, previne precipitarea sărurilor şi formarea nisi­pului şi a pietrelor la rinichi, ajută la eliminarea sur­plusului de apă din ţesuturi, tratând eficient umflarea mâinilor şi a picioarelor. Persoanele care se confruntă frecvent cu afecţiuni cum ar fi nefrita, pielonefrita sau cistita vor face, o dată la trei luni, câte o cură de 1-2 săptămâni cu socată.

Infuzie combinată de soc, pentru sistemul nervos
Se pun 3-4 linguriţe de flori de soc mărunţite la macerat, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deo­parte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de 5 minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se ames­tecă cele două extracte, obţinându-se cca un litru de preparat, care se foloseşte intern sau extern.
Efect terapeutic: echilibrează sistemul nervos, exercitând simultan o acţiune stimulentă şi calmantă. Un studiu făcut în Serbia a pus în evidenţă faptul că florile de soc admi­nis­trate în paralel cu medicamente cu acţiune sedativă, cum ar fi fenobar­bitalul sau morfi­na, reduc spectaculos efectele adverse ale acestora. Mai mult, după ce se întrerupe adminis­trarea lor, trata­men­tul cu flori de soc ajută la revenirea mai rapidă a activi­tăţii nervoase la normal. Alte cercetări arată şi o capaci­tate a principiilor active din florile de soc de a reduce de­pendenţa fizică (nu şi cea psihică) de anumite dro­guri sau sedative de sinteză. Se foloseşte infuzia com­bi­nată de flori de soc, din care se bea câte o cană, de trei ori pe zi. O cură du­rează 4-6 săptămâni, după care se face o pauză de 3 săptămâni şi apoi se poate relua.

Ceai fierbinte de soc, pentru răceală
Se foloseşte de regulă doar ca remediu de urgenţă, pentru efectul sudorific, febrifug şi antitusiv, deoarece prin opărirea plantei se pierd în mare parte celelalte calităţi terapeutice ale florilor de soc. Infuzia fierbinte se prepară prin opă­rirea unei linguriţe de plantă uscată şi mărunţită cu o cană (250 ml) de apă clocotită, după care se lasă la in­fu­zat vreme de 10-15 minute, se fil­trează şi se bea cât mai caldă posibil.
Efect terapeutic: în bolile in­fecţioase acute, cum ar fi răcelile (in­fecţiile gri­pale), cistitele acute (înso­ţite de febră), bronşitele bacteriene. Cel mai bun moment pentru admi­nis­trarea so­cului es­te de­butul in­fecţiei, când a­par pri­mele simp­tome.
În cazul in­fecţiilor însoţite de febră, socul va avea o ac­ţi­u­ne asemă­nă­toa­re cu cea a aspi­rinei, produ­când vasodila­ta­ţie şi o trans­piraţie puter­nică, după care, gradat, tempe­ratura corpului se va nor­maliza. Este un remediu foarte eficient şi, spre deo­sebire de febrifugele de sinteză, nu deprimă sistemul imunitar şi nu "încurcă" mecanismul febrei, care (în anumite limite) este cât se poate de benefică, fiind un mijloc natural de apărare a corpului împotriva infecţiei.

De asemenea ceaiul de soc are si efect diuretic şi este foarte eficient în detoxifierea organismului deci si pentru piererea în greutate. Frunzele de soc au si puternice proprietăţi insecticide.
ceai de soc.
Florile au efect diuretic, laxativ, antiinflamator şi au proprietăţi antivirale şi antiseptice, în timp ce fructele au excelente proprietăţi antioxidante.
Atât florile cat si frunzele conţin rutin, izocuercitin şi hiperozid. Florile conţin glicozide, taninuri, sapine, pectine, uleiuri esenţiale, vitamina C şi saruri minerale, iar fructele conţin taninuri şi antociani cum sunt sambucin, sambucianin, crisantemin şi alte glicozide şi cianidine.

Numai florile şi fructele de soc pot fi folosite pentru uz intern. 
Frunzele si ramurile socului sunt otravitoare pentru consum.


Pulbere de soc, pentru bronşită şi sinuzită
Pulberea se obţine prin măcinarea fină, cu râşniţa electrică de cafea, a florilor uscate ale plantei. Depozi­tarea pulberii obţinute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o peri­oadă de maximum 2 săptămâni (deoarece uleiurile volatile se evaporă foarte rapid). Se adminis­trează de 3 ori pe zi, câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.
Efect terapeutic: reduce inflamaţia căilor respi­ra­torii, ajută la eliminarea secreţiilor în exces şi stimu­lează local capacitatea naturală de apărare a organis­mului împotriva infecţiei. De asemenea, florile de soc previn şi combat excesul de mucus din organism, mai ales de pe căile respiratorii. Se ţin cure de 14 zile, cu o săptămână de pauză, timp în care se administrează câte o linguriţă de pulbere de soc, de 4 ori pe zi. Supli­men­tar, se aplică pe frunte sau, după caz, pe piept com­pre­se, cât mai calde posibil, cu infuzie combinată de soc (se pune deasupra compresei un bidon cu apă cât de fierbinte putem suporta).


Cataplasme cu flori de soc, pentru articulaţii
O mână de flori mărunţite de soc se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50° C). Se aplică apoi direct pe locul afectat, acoperindu-se cu o bucăţică de nailon, şi totul se înveleşte cu un material textil gros, de preferinţă din lână. Se lasă să acţioneze vreme de o oră, apoi planta se îndepărtează, iar locul se spală cu apă călduţă. În afara sezonului de culegere a florilor de soc, se poate folosi în acelaşi mod planta uscată sau chiar frunzele proaspete, bine tocate în prealabil.
Efect terapeutic: antiinflamator asu­pra articula­ţiilor. De asemenea, cata­plasmele cu soc, flori sau frun­ze, produc o reacţie de încălzire locală, foarte utilă pen­tru persoanele care suferă de nevralgii sau la care pro­blemele articulare se declanşează prin expunerea la curenţi de aer, frig sau umezeală. În medicina populară românească, cataplasmele cu soc erau folosite şi în bronşite sau pneumonii, încălzirea puternică şi sudora­ţia pe care o provocau declanşând - se pare - o reacţie imunitară foarte puter­nică. Dincolo de consideraţiile ştiinţi­fice, cataplasmele cu soc erau printre cele mai puternice şi eficiente leacuri folosite în infecţiile respi­ratorii acute, înaintea descoperirii antibioticelor de sinteză.

Ulei de flori de soc, pentru piele
Se pun într-un borcan cu filet 15 lin­guri de pulbere de flori de soc, peste care se adaugă jumătate de litru de ulei de măsline sau de sâmburi de struguri. Se închide borcanul ermetic, se lasă flo­rile să macereze la soare vreme de două săptămâni, după care lichidul se filtrea­ză, iar preparatul rezultat se pune într-o sticlă închisă la culoare. De regulă, se foloseşte ca soluţie de masaj, pentru persoanele cu pielea uscată.
Efect terapeutic: hrăneşte şi reface troficitatea normală a pielii cu tendinţă de uscare. Ungerea tegu­mentelor cu acest ulei se face în perioadele cu vânt şi aer uscat, dar şi în timpul perioadelor reci. Cel mai bine este să se facă un masaj pe tot corpul cu ulei de flori de soc, imediat după duş sau baie. În perioadele men­ţio­nate, când pielea este mai sensibilă, ideal ar fi ca acest tratament să se facă o dată la 7 zile.
Pielea îmbătrânită prematur se tratează de aseme­nea cu masaj cu ulei de soc. Se recomandă în mod special pentru pielea de pe picioare şi de pe mâini, care are cele mai puternice tendinţe de uscare şi de formare a unor straturi rugoase.
Pentru tratarea arsurilor solare, se întinde pe piele uleiul de flori de soc, care are efecte calmante şi ajută la refacerea tegumentelor. Anumite studii de laborator arată o acţiune anti-mutagenă a socului, care ar ajuta la prevenirea cancerului de piele, după expunerea ex­cesivă la radiaţiile solare.

Precauţii şi contraindicaţii
Florile de soc, la fel ca toate produsele pe bază de soc, se vor administra cu prudenţă pe perioada sarcinii şi a alăptării. De asemenea, administrarea socului se va face sub supraveghere medicală în cazul persoanelor care iau laxative şi diuretice de sinteză. În general, persoanele cu predispoziţie alergică vor lua la început doze mici de soc, iar în cazul în care apar iritaţii pe piele, dificultăţi în respiraţie, curgerea nasului sau a ochilor, administrarea acestei plante se va întrerupe. Aceeaşi măsură va fi luată în cazul persoanelor cu sen­sibilitate digestivă, dacă apar simptome cum ar fi diareea, crampele abdominale, greaţa. Copiilor sub 12 ani li se vor administra cu prudenţă, în doze reduse de 2-4 ori, produse pe bază de flori de soc, întreru­pân­du-se tratamentul dacă apare unul din simptomele sus-menţionate.


Sursa info: formula As.

joi, 4 iunie 2015

Placinta cu nuca si-un strop de istorie


Istoria unei placinte !
Preparate cu fructe de padure, cu mere si scortisoara, cu branza si stafide sau cu carne, placintele au in spate o istorie de mii de ani. Primele mentiuni ale existentei acestui fel de mancare au aparut in perioada neolitica sau in noua era a pietrei, cand egiptenii au gatit prima crusta de placinta. Ei incepusera sa foloseasca unelte din piatra, domesticisera animale si practicau meserii precum tesutul si olaritul. Placintele egiptene erau cunoscute sub denumirea „galettes“ si erau umplute cu orz, ovaz, secara si unse cu miere. 

La noi, maestrii in arta placintelor au fost, indiscutabil, grecii, placintele devenind foarte populare de pe vremea fanariotilor. Coapte in vase rotunde de arama spoita, foile pufoase si aurite le-au dus vestea placintarilor greci in toata Tara Romaneasca.

 Placinte invartite, placinte cu branza, cu spanac sau cu carne tocata si ceapa si mai ales, placintele cu ravase, care starneau rasul si inflacarau inimile mesenilor. Exista si obiceiul de a pune bani in placinta sau spice de grau: cine nimerea banul era semn ca va avea bani tot anul, cine apuca spicul avea parte de holde frumoase.

Placintele devin atat de populare la noi, incat aluatul rumen, pantecos, devine prin Negruzzi un adevarat erou de poveste in Istoria unei placinte, in care placintele, capodopere gastronomice devin cadouri, instrumente ale coruptiei pentru obtinerea unor posturi la Curtea domneasca.

Exista foarte multe obiceiuri si traditii romanesti, care sunt insotite de facerea de placinte, asa cum se intampla de Pasti, in sudul Moldovei si in Bucovina unde in afara de traditionala pasca se fac mosi, babe, placinte, invartite, s.a.

Moliciunea aluatului, maleabil si alb, framantat de maini pricepute si transformarea lui in foi crocante si fragede, care ascund intre falduri surpriza umpluturii, au facut din plamadirea unei placinte o adevarata competitie intre gospodine.

Legenda placintei !
Exista si legende legate de placinte. Astfel, Lazar era un baiat care vroia placinte. Fiindca mama sa nu a avut timp sa ii faca mult doritele placine, Lazar a murit de pofta, intr-o zi de sambata. Mama sa l-a plans si i-a cerut lui Dumnezeu sa nu ierte femeile care nu fac placinte in Sambata lui Lazar.
De aceea, in Sambata Floriilor femeile coc placinte si le impart saracilor ca pomana, in special celor care au copii mici. Placintele se fac si in amintirea lui Lazar cel sarac, care se roaga lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor oamenilor.

Poale-n brau, ca la Moldova !
In zona mea, a Moldovei, cele mai cunoscute placinte sunt cele numite poale-n brau.  Aceasta denumire vine din strabuni, din vremurile in care la sate, femeile purtau rochii lungi pana la pamant, si peste rochii aveau legat la spate sort caruia i se spunea (si inca i se spune)  "pestelca". 
Cand  trebuiau sa faca  placinte pentru  familiile, gospodinele isi suflecau manecile pana la coate si isi ridicau poalele rochiiilor din stanga si din dreapta in sus,prinzandu-le  in legatura sortului de la brau. Asa sunt impaturite si placintele noastre, devenind poale-n brau.

Oricum toata lumea stie ca  romanul s-a nascut gourmand si intelegator, iar placintele au prins foarte bine, de aici si vorba:  La placinte inainte, la razboi inapoi!


Ingrediente:
aluatul:
400 gr faina, 
50 gr unt, 
50 ml ulei, 
100 gr zahar,
20 grdrojdie, 
300 ml lapte, 
4 oua, 
1/2 lingurita sare

umplutura 
300 gr nuca macinata,
100 ml lapte, 
150 gr zahar,
esenta rom

Preparare:
Drojdia se dizolva cu  o lingurita de zahar in jumatate de pahar de lapte caldut. Amestecam si  punem deoparte sa creasca. 

Cernem faina intr-un vas adinc si turnam drojdia crescuta. Amestecam. 

Topim untul impreuna cu uleiul si amestecam cu faina. 

Adaugam ouale frecate cu sarea, zaharul si laptele caldut amestecand continuu, sa nu se faca cocoloase.

Framantam aluatul pana face bule de aer, il pudram cu faina, il acoperim cu un servet si-l punem deoparte sa creasca.

Intre timp pregatim umplutura de nuca.
Fierbem laptele cu zaharul .Cand clocoteste adaugam nuca macinata si mai dam doua-trei clocote. Oprim focul si adaugam esenta de rom  dupa care lasam sa se racoreasca.

Pudram masa de lucru si intindem o foaie de aluat, oarecum dreptunghiulara. Punem un strat generos de crema de nuca si rulam foaia dinspre laturile mai lungi spre mijloc (ca si cum am avea doua placinte unite)

Lasam la crescut cam 20 minute, ungem cu ou si dam la cuptorul incins in prealabil. Cand se rumeneste frumos, o scoatem din cuptor. 

Daca aveti rabdare, o lasati putin sa se racoreasca si apoi o taiati felii si o savurati cu pofta. 


Reteta merge la Provocarea traditie si gastronomie romaneasca lansata de Gina
 si gazduita in aceasta luna de  Sidonia 
care ne-a propus sa plamadim placinte gustoase si rumene. 

miercuri, 3 iunie 2015

Supa de fasole, la ceaun cu foc de lemne si pirostrie


Eu sunt fan fasole. In fel si chip: ciorba, mestecate, prajite, salata, albe, rosii, pestrite....nu conteaza, fasole sa fie. Insa, supa asta de fasole, gatita si savurata-n miez de iarna, la minus `nspe grade, a fost  un adevarat deliciu. 

Sa auzi lemnele trosnind si sa vezi cum bolborosesc fasolele-n ceaun, gadilate de limbile rosiatice de foc, in timp ce zapada-ti scartaie sub picioare, iar in jurul tau totul e alb si nemiscat.... Un vis de iarna, cu personaje reale :) 

Abia astept sa va arat ce poate face ceaunul asta si vara .....stati pe-aproape.


 Ingrediente:

400 gr boabe de fasole uscata
500 gr costita afumata,
5-6 carnati afumati,
1 ciolan afumat,
1-2 morcovi, 
1 pastarnac,
2-3 foi de dafin
1 ceapa,
1 cutie de cubulete de rosii in bulion
sare, piper
3-4 litri apa


Preparare:

Fasolea se pune la inmuiat, in apa, cu o seara inainte de preparare (sau macar cu cateva ore).

Costita o spalam bine si o oparim, dupa care o punem la fiert impreuna cu ciolanul . Din cand in cand indepartam  spuma formata si o lasam pe foc pana este facuta. 

Punem fasolea intr-un vas (in ceaunul cu pirostrii, in cazul meu), o acoperim cu apa si o punem la fiert. Dupa cateva clocote, aruncam apa si o punem sa fiarba cu alta apa clocotita. Repetam operatiunea de 2- 3 ori. 

Nu uitam sa intretinem focul de sub ceaun, punand cate un lemn din cand in cand.

Cand e aproape fiarta, punem  fasolea scursa de ultima apa, in zeama clocotita in care a fiert costita si ciolanul.  Adaugam ceapa, morcovul, pastarnacul si foile de dafin si lasam sa fiarba acoperit, la foc mic, pana ce boabele sunt facute.

Scoatem legumele din supa (mai putin fasolele), carnea o indepartam de pe ciolan si o punem bucatele in supa. Taiem carnatii in bucati potrivite si-i adaugam peste fasole. 

Adaugam rosiile din bulion, potrivim gustul de sare si piper si lasam sa mai dea cateva clocote. Lasam cateva minute sa se racoreasca dupa care servim. 



S-aveti pofta !

marți, 2 iunie 2015

Pizza pe vatra cuptorului cu lemne



Pentru provocarea secreta din aceasta luna, Claudia mi-a dat la rasfoit blogul Simonei, cofetar de ocazie cum isi spune ea. Numai de ocazie nu e , zic eu. E cofetar de mare arta. Cu mana pe inima va spun ca n-am avut curaj sa pregatesc una din retetele dulci. Sunt atat de delicate, migaloase, atat de minunate, iar io.... mi-s un antitalent convins si cu siguranta as fi esuat prin vreo crema sau vreun blat de praji .  
Asa ca am ramas la pizza. Asta era imposibil sa nu-mi iasa. In cel mai rau caz, fie ramanea cruda, fie o ardeam. Dar....mi-a reusit. Am combinat aluatul de la pizza al tonno si ingredientele de la mini pizza si-am savurat o pizza (bine, mai multe) delicioasa. 


Ingrediente:

aluat:
300 ml apa, 
400 gr faina, 
25 gr drojdie, 
40 ml ulei, 
1 lingurita zahar,
sare

umplutura:
400 ml sos pt. pizza sau ketchup (dulce/picant in functie de gusturi)
400 gr. sunca,
100 gr masline (de preferat gata feliate), 
1 ceapa rosie, 
1 ardei gras rosu, 
200 gr ciuperci, 
300 gr cascaval,
2 carnati cabanos, 
sare, piper


Preparare:

Amestecam drojdia cu zaharul apoi turnam 200 ml apa calduta. Acoperim cu un prosopel si lasam la dospit cam 30 minute. 

Intr-un vas punem faina, facem o adancitura-n mijloc si presaram sarea. Turnam drojdia. Luam faina de pe margini si amestecam cu drojdia . 

Turnam uleiul si framantam cu pumnii inchisi si degetul mare in interior, ca la box, pana obtinem un aluat nelipicios. Acoperim si lasam sa se "odihneasca", cat taiem ingredientele pentru umplutura. 

Taiem raunt toate ingredientele. Cascavalul il dam prin razatoare. 

Rupem bucati din aluat si modelam blaturi de pizza, de marimea tavii in care le vom coace. 

Ungem tava cu ulei si o pudram cu faina. 

In fiecare tava asezam blatul de pizza. Il ungem cu sos si adaugam ingredientele. (cate putin din fiecare). La final presaram cascaval si dam la cuptorul incins in prealabil, pentru aproximativ 30 minute. 

Noi le-am copt pe vatra cuptorului cu lemne si au fost gata cam in 15 minute.  



S-aveti pofta !