Anul acesta am profitat de câteva zile libere și am fugit în Maramureș. Auzisem atatea lucruri frumoase despre aceste locuri, încât era musai sa-le vizităm.
Ne-am înarmat cu răbdare și sandvișuri pentru un drum lung, de 7 ore sperând să merite efortul.
Am fost cazați în satul Poienile Izei, la Pensiunea Maria Boroică, despre care am povestit aici câteva lucruri.
Au fost 5 zile (din care 2 drumul dus-intors) în care am fost mai mereu pe drumuri, însă s-a meritat. Într-adevar Maramures-ul și ale sale locuri își merită toate laudele. Acolo parcă și oamenii sunt mai buni.
De la casuța noastră de vacanță , până la mai toate obiectivele pe care ni le propusesem să le vizităm, parcurgeam zilnic undeva între 60-110 km (dus-întors) .
Cum timpul ne era limitat și dorința de a exploata locuri noi și de a bifa cât mai multe puncte pe listă, ne-am făcut un traseu pe zile.
Ziua 1: am vizitat Mănăstirea Bârsana, Memorialul Victimelor Comunismului și vestitul Cui ”în care se agață harta”, Cimitirul Vesel și Mănăstirea Săpânța Peri (undeva la 75 km dus-intors)
Mănăstirea Bârsana
O locație minunată, curată și linistita. De cum îi treci poarta, esti înconjurat de o mare de flori și verdeață. Măicuțele, 8 la număr, au grijă de întreaga curte.
În drumul de la Bârsana spre Săpânța am făcut o oprire de 2 ore și la Memorialul Victimelor Comunismului din Sighet (fostă închisoare). Un loc încărcat de istorie, durere și emoție, pe care trebuie să-l vedeți dacă ajungeți în zonă. De cum am intrat, am simțit un fior rece ascultând o serie de povestiri de la Revoluția din 1989 și revăzând cateva imagini.
Inchisoarea din Sighet a fost construita in 1897, functionând ca inchisoare de drept comun pâna in 1944, când a devenit lagar sovietic. Din 1948 a devenit loc de detentie pentru tinerii intelectuali si pentru taranii maramureseni anchetati de Securitate. In anul 1950 a devenit “Inchisoarea ministrilor”, fiind incarcerati aici, intr-o singura noapte, peste 80 de demnitari (fosti ministri, academicieni, economisti, militari, istorici, ziaristi, politicieni), majoritatea lor nejudecati. In lunile care au urmat au fost adusi aici peste 50 de prelati (episcopi si preoti) greco-catolici si romano-catolici, precum si alti demnitari, arestati intre timp. Penitenciarul era camuflat sub titlul de “unitate de munca speciala”, fiind in realitate un lagar de exterminare pentru elitele tarii si in acelasi timp un loc sigur, de unde nu se putea fugi, frontiera cu Uniunea Sovietica fiind situata la mai putin de doi kilometri, iar paza fiind draconica. In 1955, dupa Conventia de la Geneva si intrarea in ONU a Romaniei comuniste (R.P.R), detinutii politici au fost dispersati, iar inchisoarea a devenit penitenciar pentru detinuti de drept comun.
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței - Sighetul Marmației
Pe aleea Corneliu Coposu ce duce spre Muzeul Victimelor, gasiți și un cui de aproximativ 3 m înălțime, ce a fost instalat acolo in anul 2017 de către autorități, pentru a marca și mai bine zicala care spune că Sighetul Marmației este ”locul unde se agață harta în cui.”
Ajunsi la vestitul Cimitir Vesel (4 lei /persoana) , nu pot să spun că ne-a impresionat în mod deosebit. Este doar un ”alt fel de cimitir”, un loc unde cei plecați dintre noi au la capătâi cruci vesel colorate pe care le sunt trecute meseriile/vârsta sau alte detalii în versuri unele amuzante , insă cele mai multe comune gen ”aici eu ma odihnesc...”
Mai mult comercial decât interesant. Sau dacă e să o citez pe fie-mea ”mami de ce i se spune vesel, că eu nu am râs deloc până acum.”
E adevarat că nu am avut răbdare să trecem pe la toate cele peste 800 de cruci /morminte, însă cât am văzut a fost suficient.
Biserica din curtea cimitirului era în construcție și nu a putut fi vizitată.
Cimitirul Vesel, Săpânța
O altă oprire, o nouă oază de liniste. Mănăstirea Săpânța Peri, situată la aproximativ 1 km de cimitirul vesel, este o locație pe care vă recomand să o vizitați. Este situată, pe malul unui râu, înconjurată de copaci și flori.
Un loc pustiu cand am ajuns noi. Nu era nimeni. Nici măcar o măicuță sau orice alt vizitator. Doar noi într-un colt de rai. Așa că ne-am plimbat, am urcat până la al doilea nivel al manastirii, am vizitat biserica și am profitat din plin de liniste.
Este cea mai înaltă biserică de lemn din lume, ceea ce a făcut ca ea să fie înscrisă în Cartea Recordurilor. Fiind amplasată într-un parc dendrologic, într-un spaţiu mirific dintr-o pădure seculară, aceasta se află la numai 800 de metri de graniţa cu Ucraina şi la 25 de km de Negreşti Oaş.
Mănăstirea Săpânța Peri
După ce am vizitat manastirea, ne-am oprit pe malul râului unde ne-am tras sufletul și ne-am încarcat bateriile cu aer curat . Am facut și un picnic.
Ziua 2:
Ne-am rezervat această zi doar pentru a ajunge de la Poienile Izei până la Borșa (în jur de 120 km dus-întors).
Ajunși în Borșa, am urcat cu telescaunul ( 30 lei /bilet dus-intors /persoana) până în partea superioară a traseului, unde am fost întâmpinați de un covor de brândușe. O minunație.
Ne-am continuat drumul pe jos, pe zapadă. Ne-a luat cumva prin surprindere, nu ne asteptam să gasim un strat atât de mare de zapadă, însă a fost frumos.
Legenda Cascadei Cailor
Conform legendei, Muntele Piatra Rea datorită păşunilor sale întinse era locul preferat al localnicilor pentru a ţine din primăvară până în toamnă "stavele" (hergheliile) de cai. Insă acest rai al cailor nu era chiar aşa de liniştit. Din când în când ursul incerca să îşi găsească o pradă uşoară din zecile sau chiar sutele de cai de pe munte. Însă într-un loc deschis şansele ursului erau slabe.
Aşa că ursul de obicei încerca să incolţească cai deasupra prăpăstiilor de la actuala Cascada a Cailor. Aici sărmanele animale nu aveau altă soluţie decât să se arunce în hău, astfel ursul având câştig de cauză. Într-o noapte întunecată, fără vizibilitate şi cu o furtună de proporţii, ursul a venit din nou să îşi aleagă o pradă. Speriaţi de fulgere şi de atacul neaşteptat al ursului, animalele au luat-o la goana, direct spre prăpastie. Unii dintre ei au scăpat dar o mulţime de animale au căzut în prăpastie, ursul alegându-se după spusele localnicilor cu vreo 15 cai.
De atunci localnicii marcaţi de eveniment au început să foloseasca numele de Cascada Cailor. Dar nu numai cascada a primit acest nume. Muntele se numeşte Muntele Cailor, circul glaciar a fost denumit Podul Cailor iar pârăul care se prăvăleşte jos pe abrupturi se numeşte Izvorul Cailor.
Cascada Cailor, Borșa
La întoarcere, am vizitat și o moară (printre puținele rămase în funcțiune) unde am putut vedea cum se spală paturile/cergele în vâltoarea de apă și cum se macină cerealele (porumb/grâu) cu ajutorul apei.
Moara lui Mecleș, Săcel
Doamna Mecleș ne-a povestit cu patos povestea morii, vremurile grele prin care au trecut și cât de rău îi pare că probabil o dată cu ei va pieri și această tradiție .
”Si eu am maică un băiat, e asistent medical, nu are timp să se ocupe de moară. Vremurile s-au schimbat, tineretul are alte ocupații, nu ne mai duce nimeni obiceiul mai departe și e păcat”
Vizita ne-a costat 5 lei/persoana ” pentru întreținere” .
O altă oprire pe drumul spre casa a fost la Mănăstirea de lemn din Dragomiresti.
Mănăstirea Dragomireşti este vestită pentru icoana făcătoare de minuni care o înfăţișează pe Maica Domnului cu pruncul în braţe. Aceasta s-a făcut remarcată prin faptul că piciorul stâng al pruncului Iisus a fost pictat în formă de plamă, lucru care i-a intrigat deopotrivă pe credincioși, și pe reprezentanții Bisericii, cu toții considerând că ar fi vorba de un simbol.
Mănăstirea ”Sf.Prooroc Ilie”, Dragomiresti
Ziua 3:
O nouă zi , rezervată tot unui singur obiectiv : Mocănița. De unde eram noi cazați și până la Mocăniță aveam de parcurs vreo 36 km dus și încă 36 km întors. Plus cele aproape 5 ore de plimbare cu trenulețul, plus pauza de 75 minute ...ne ocupa aproape toată ziua.
Plimbarea a fost plăcută. Am avut parte de vreme faină, peisaje de vis și de stat la pândă la fiecare curbă pentru a surprinde în imagini fantasticul tren cu aburi .
Traseul turistic este doar până la km 21,6 al căii ferate forestiere - staţia Paltin.
Aici este amenajat un spațiu de picnic (cu bănci și mese de lemn) unde poți savura în susurul apei un gratar și un pahar de palinca (din locurile special amenajate) sau iți poți mânca pachețelul din rucsac.
Noi am ales ambele variante. Pentru copii am luat un mini-meniu : 1 carnacior, 1 bucatica de piept de pui cu o lingura de orez si una de salată de varza ( 12,5 lei) iar pentru noi adulții am preferat sandvisurile. Am zis pas si la pălinca care era 9 lei 40 ml.
Mocanița, Viseu de Sus
Ajunși înapoi în satul nostru (cum mi-a plăcut să-i spun minunatei noastre gazde) am mâncat , apoi am luat-o la pas la plimbare. La mai puțin de 1,5 km am găsit Mănăstirea de lemn Poienile Izei - monument UNESCO.
Din pacate, am vizitat doar curtea exterioară unde se află și un cimitir, biserica fiind închisă. Deși pe ușă era afișat un program de vizitare, nu am găsit pe nimeni sa ne deschidă.
Mai multe despre mănăstire și despre ceea ce înseamnă ea am aflat de pe net.
Biserica a fost supraînălțată în prima jumătate a secolului XVIII, în anul 1785 a fost pictată proscomidia de Radu Munteanu, iar în 1794 a fost pictat restul bisericii de către un pictor localnic rămas anonim. Pridvorul a fost adăugat în prima jumătate a secolului XIX, iar ulterior au fost realizate ferestrele dintre naos si pronaos.
Biserica e luminată de ferestre pe două niveluri si are șarpanta cu o dublă poală și turn-clopotniță pe pronaos, cu arcade pe stâlpi si acoperiș piramidal. Pe turlă, sub cruce, atrage atenția o semilună – conform legendei, aceasta ar fi fost amplasată pentru ca biserica să nu fie distrusă de tătari și turci. La invazia tătară din anul 1717 în Maramureș, aceștia au dat foc așezărilor de pe Valea Izei, de la biserici, la case și gospodării, luând numeroși robi – excepție au făcut bisericile din Ieud din Deal (1364) și cea din Poienile Izei, care era protejată de semiluna islamică.
De fapt, semiluna de sub cruce simbolizează o lună cu ochi, nas și gură, în partea inferioară a crucii aflându-se globul pamântesc, iar la intersecția brațelor crucii e figurat soarele (o reprezentare liturgic cosmică semnificând că prin martiriul lui Iisus – Fiul lui Dumnezeu – se restaurează starea primordială a creației și se binecuvântează întregul Univers).
Specialiștii susțin că biserica de lemn din Poienile Izei este una din cele mai frumoase si bine conservate biserici de lemn din Maramureș, fiind una din puținele care mai păstrează acest tip de absidă, iar pereții supraînălțati ca și acoperișul cu dublă poală, sunt frecvente în secolul al XVIII-lea.
Mănăstirea de lemn Sf.Paraschiva din Poienile Izei
Cam asta a fost călătoria noastră în Maramureș. Stiu sigur că n-am văzut nici măcar jumatate din ce este de văzut, însă sperăm să revenim în zonă ”macar înca o dată în viața asta” după cum a spus și sotul din dotare.
Despre minunatele noastre gazde, am povestit aici și vă promit că de le veți călca pragul , nu veți regreta.
.jpeg)
