E a doua oara in a mea viata cand mananc placinta cu iaurt. Si prima data cand fac. Dar cu siguranta nu ma voi opri aici. A fost cu adevarat delicioasa si s-a cerut "bis".
Prima data am mancat acum vreo 7 ani in vizita de "inrudire" la o matusa a sotului din dotare. Frateee, mi s-a parut atat de buna. Am cerut si reteta. Nu mi s-a parut deloc complicata: "fata matusii amesteci toate ingredientele laolalta. Pe fundul tavii asezi 5 foi de placinta apoi din loc in loc pui restul de foi mototolite ca niste ghemotoace de hartie. Torni iaurtul si dai la cuptor. Mare branza nu-i!"
Oricat de simplu o fi fost, nu stiu motivul pentru care am asteptat pana acum. Mare greseala am facut !
Ingrediente:
1 kg iaurt 2,5% grasime,
8 oua,
100 gr zahar,
100 gr unt topit,
1 pachet foi placinta,
100 gr stafide,
1 esenta rom.
Preparare:
Frecam galbenusurile cu zaharul pana se topeste.
Albusurile le batem spuma.
Daca nu aveti chef si timp sa bateti ouale separat, le puteti bate ca pentru omleta impreuna cu zaharul. Placinta va iesi la fel de gustoasa.
Incorporam galbenusurile in iaurt.
Peste acestea adaugam albusurile si amestecam cu grija. Adaugam stafidele si esenta de rom.
Intr-o tava, intindem o foaie de placinta si o ungem cu unt topit. Repetam operatiunea de 3 ori, apoi punem un strat generos de iaurt.
Urmeaza inca 3 foi de placinta , unse cu unt si iar un strat de iaurt.
Un nou strat de foi si unul de iaurt..
Terminam cu un strat de foi pe care le ungem cu unt.
Dam totul la cuptor pentru 30-35 minute.
Lasam sa se raceasca , portionam si servim.
Placinta merge la Provocarea Week end cu spor lansata de Stefania si gazduita luna aceasta de Vicky ,
doua fete dragi sufletului meu. Va pupacesc.
Un comentariu:
Felicitari, Monica! Arata minunat...Te imbratisez!
Trimiteți un comentariu