Personal, m-as putea lipsi oricând de carne. Nu cred ca i-as simti lipsa,
insă am în familie 2 carnivori convinsi care atunci cand nu primesc măcar o
bucătică mica de carne simt ca-s la pedeapsă și ma întreabă ”cu ce am gresit de
nu avem carne?”.
Azi e una din zilele cand am gatit fără carne. Am pregatit o delicioasa
mancarica (sau sa-i zic tocana) de năut și alte legume, în care am valorificat
ultimile legume culese din mica noastra gradina.
Ingrediente:
300 gr năut,
100 gr păstai,
1 vanata mica,
1 morcov,
1 ardei gras
verde,
1 ardei kapia
rosu,
1 felie de dovleac (cam 200 gr) placintar,
1 ceapă,
1 lingura bulion,
o legatura patrunjel verde,
piper,
2 cuburi vegeta - primite spre testare de la #buzzvegetacub #DeBunGust
Am avut năut uscat pe care l-am pregatit după cum v-am explicat mai pe larg aici (întâi pus la înmuiat apoi fiert).
Am spalat și curatat legumele.
Morcovul l-am dat prin razatoare, ardeiii i-am taiat fâșii iar restul legumelor le-am tăiat cubulete.
Am fiert năutul 1 ½ după care am adăugat și celelalte legume tăiate cubulețe și am mai fiert înca 30 minute.
Am adăugat piperul și cuburile de vegeta și am mai dat câteva clocote.
Am oprit focul, am presarat pătrunjelul tocat și am servit.
S-aveți pofta !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu