O imbratisare virtuala cu arome de ceapa si usturoi

Imbratisarea virtuala din aceasta luna, o dedic doamnei Gina si blogului sau "pofta-buna" . Strasnica si minunata femeie. O iubesc pentru tot ce face. pentru simplitate, curaj si bogatie sufleteasca. Si sper sa ajung sa o cunosc vreodata-n viata. 

Ii urmaresc de multa vreme blogul cu retete minunate si super delicioase (nu le-am gustat niciodata, dar imi dau seama dupa poze, si mai ales dupa ingredientele folosite), insa luna aceasta a avut cateva postari  gen cununa de ceapa ,  cuibul de randunele care mi-au ajuns direct in suflet. Asta, dupa ce mi-au dat un bobarnac puternic si mi-au adus aminte de tot ce e frumos, simplu si cu adevarat important. Radacinile noastre, locul de unde ne tragem.  

Nu stiu altii cum sunt insa eu imi  amintesc cu emotie de copilaria simpla, curata si fericita de care am avut parte. Acum o sa -mi spuneti ca seman cu Ion Creanga. Intr-o oarecare masura, semanam.

Sunt un copil crescut la tara, de  bunici, cea mai mare parte a timpului. SI am avut o copilarie minunata, plina de dragoste , de mangaieri si povete.

Fugitiv, prin minte, mi-au trecut cateva crampeie de copilarie. Si nu pot sa nu va spun si voua cam ce-am facut io cand copil eram si toata lumea era a mea. 

 Am fost cu vaca la pascut pe miriste, dupa ce combine uriase treierau graul. Priveam cu mirare si nesat cum din masinoiul mare curgeau rauri de grau in remorcile tractoarelor. Si cum in urma ramanea o perie de paie in care-mi zgariam picioarele, catarandu-ma pe balotii de paie.
Eram mai multi copii din sat. Ne adunam la un izvor si inventam fel de fel de jocuri, in timp ce vacile pasteau linistite in miriste.

Am fost cu merinde la lucratorii campului. Ca asa era datina. Rand pe rand, taranii se ajutau intre ei. Azi prasim la tine, maine adunam fanul la tine si tot asa. Iar "mosierul " la care se lucra, venea cu oalele cu mancare la oameni. Si o sticla de vin . Si toata-mi eram mandra cu basmaluta prinsa la spate si cosul cu turte coapte pe plita, invelite in stergarul alb. Si ce-mi mai crestea inima cand ma laudau :) .

Mergeam cu caruta (ce era aia masina, pe vremurile alea? LUX !!!) la moara din satul vecin, la adus iarba proaspata pentru animale, in padure dupa vreascuri sau dupa araci pentru rosiile din gradina. Iarna caruta se transforma in sanie, iar caiii purtal la gat salbe cu clopotei si snur rosu. Si zbura pe ulite.

Am baut lapte fiert in ceaunul de mamaliga sau crud, direct de la vacuta.Ma duceam cu ulciorul de lut, la mamaia si-mi mulgea lapticul pe care-l beam cu nesat, in urma ramanandu-mi doar mustetile de spuma. Si tataia chicotea "pis-pis hai si sterge-i mustatile strengaritei". Si-i saream in gat strangandu-l cu dragoste.

 Aveam grija de closca cu pui, le dadeam crupe si apa, o fugaream cu tot cu pui la poiata cand venea ploaia...si daca ramanea un puisor si-l uda, il inveleam in prodop si-l tineam in san la caldura pana se usca..., trageam pisica de coada (la propriu) si adunam toti cateii abandonati (asta inca o fac). 

In vacante, bateam mingea cu baietii si fetele din mahala, sau jucam ratele si vanatorii cat era ziua de lunga, starnind tot colbul de pe ulita. Saream coarda. Jucam baba-oarba... Si seara , ma inbaia mamaia in balia rotunda, de tabla, cu apa incalzita la soare.

Ba...am fost si la furat cirese, porumb si palarii de floarea soarelui. Aveam genunchii zdreliti si fata arsa de soare, dar eram fericita. 

Seara, tataia imi citea din biblie, din cartile de povestiri istorice sau imi spunea povesti din razboi si il ascultam cu urechile ciulite si ochii mari. Si ma minunam . Si-i puneam o mie de intrebari despre cum si-a pierdut urechea secerata de baioneta dusmanului, iar el imi raspundea de fiecare data cu o voce calda si linistita. Nu stiu daca l-am vazut vreo data nervos (lucru pe care nu-l pot spune si despre mine, adultul de azi. Recunosc ca uneori ma stropsesc la marmota din dotare cand intreab de zeci de ori "da` de ce? dar unde e? ce face x?")

Si toate acestea m-au ajutat sa fiu omul de azi. 

De mult nu am mai rememorat anii copilariei. M-am lasat dusa de cotidian, de viata agitata, de tehnica moderna, de tot.... Insa mi-as dori ca toti sa aiba parte de o copilarie ca a mea. Nu cu tablete, iphoane si alte minunatii de la cateva luni, cand abia isi taraie scutecele. Si incerc sa-i ofer si marmotei mele bucuria de a trai "la tara" , de a alerga desculta prin iarba, de a topai prin baltoace...de simplitate si puritate. Atat cat se poate . Si in mare parte reusesc. 

Insa Gina, prin postarile sale minunate, m-a purtat in trecut.

 Si pentru asta ii multumesc. !!!! 

Si o imbratisez cu drag !!!!

Si mai jos va las cu o cununa de ceapa si una de usturoi, impletite zilele trecute. 

In amintirea copilariei. 

Cununile (de ceapa sau usturoi) se fac relativ simplu. Scoti ceapa / usturoil din pamant, o lasi 2-3 zile la zvantat (cu tot cu codite) . 

Cureti ceapa/usturoiul de pamantul uscat, si de cojile nastrusnice. Tai cozile cam de vreo 4-6 cm si te apuci de impletit . Pentru o rezistenta mai mare puteti folosi un fir de sfoara. Si impletesti , ca la cositele Ilenei Sanziana . Incepi cu 3 cepe/usturoi in varf, impletesti, mai adaugi o ceapa/un usturoi si inca una/unul si tot asa. 

Usturoiul meu e mai mustacios, dar asa mi-a zis baba Anica (vecina din gard) sa-l las , ca rezista mai mult. Ca eu vroiam sa-l tund si sa-l cosmetizez cum vazusem la piata. Si am ascultat-o ca doar de-o viata impleteste cununi de ceapa si usturoi si le pastreaza in pod, atarnate de grinda. 

Gazda Provocarii "virtual hug" este Stefania care pe 15 august  ne va incanta cu o parada minunata la care va asteptam pe toti.