Placinta cu nuca si-un strop de istorie


Istoria unei placinte !
Preparate cu fructe de padure, cu mere si scortisoara, cu branza si stafide sau cu carne, placintele au in spate o istorie de mii de ani. Primele mentiuni ale existentei acestui fel de mancare au aparut in perioada neolitica sau in noua era a pietrei, cand egiptenii au gatit prima crusta de placinta. Ei incepusera sa foloseasca unelte din piatra, domesticisera animale si practicau meserii precum tesutul si olaritul. Placintele egiptene erau cunoscute sub denumirea „galettes“ si erau umplute cu orz, ovaz, secara si unse cu miere. 

La noi, maestrii in arta placintelor au fost, indiscutabil, grecii, placintele devenind foarte populare de pe vremea fanariotilor. Coapte in vase rotunde de arama spoita, foile pufoase si aurite le-au dus vestea placintarilor greci in toata Tara Romaneasca.

 Placinte invartite, placinte cu branza, cu spanac sau cu carne tocata si ceapa si mai ales, placintele cu ravase, care starneau rasul si inflacarau inimile mesenilor. Exista si obiceiul de a pune bani in placinta sau spice de grau: cine nimerea banul era semn ca va avea bani tot anul, cine apuca spicul avea parte de holde frumoase.

Placintele devin atat de populare la noi, incat aluatul rumen, pantecos, devine prin Negruzzi un adevarat erou de poveste in Istoria unei placinte, in care placintele, capodopere gastronomice devin cadouri, instrumente ale coruptiei pentru obtinerea unor posturi la Curtea domneasca.

Exista foarte multe obiceiuri si traditii romanesti, care sunt insotite de facerea de placinte, asa cum se intampla de Pasti, in sudul Moldovei si in Bucovina unde in afara de traditionala pasca se fac mosi, babe, placinte, invartite, s.a.

Moliciunea aluatului, maleabil si alb, framantat de maini pricepute si transformarea lui in foi crocante si fragede, care ascund intre falduri surpriza umpluturii, au facut din plamadirea unei placinte o adevarata competitie intre gospodine.

Legenda placintei !
Exista si legende legate de placinte. Astfel, Lazar era un baiat care vroia placinte. Fiindca mama sa nu a avut timp sa ii faca mult doritele placine, Lazar a murit de pofta, intr-o zi de sambata. Mama sa l-a plans si i-a cerut lui Dumnezeu sa nu ierte femeile care nu fac placinte in Sambata lui Lazar.
De aceea, in Sambata Floriilor femeile coc placinte si le impart saracilor ca pomana, in special celor care au copii mici. Placintele se fac si in amintirea lui Lazar cel sarac, care se roaga lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor oamenilor.

Poale-n brau, ca la Moldova !
In zona mea, a Moldovei, cele mai cunoscute placinte sunt cele numite poale-n brau.  Aceasta denumire vine din strabuni, din vremurile in care la sate, femeile purtau rochii lungi pana la pamant, si peste rochii aveau legat la spate sort caruia i se spunea (si inca i se spune)  "pestelca". 
Cand  trebuiau sa faca  placinte pentru  familiile, gospodinele isi suflecau manecile pana la coate si isi ridicau poalele rochiiilor din stanga si din dreapta in sus,prinzandu-le  in legatura sortului de la brau. Asa sunt impaturite si placintele noastre, devenind poale-n brau.

Oricum toata lumea stie ca  romanul s-a nascut gourmand si intelegator, iar placintele au prins foarte bine, de aici si vorba:  La placinte inainte, la razboi inapoi!


Ingrediente:
aluatul:
400 gr faina, 
50 gr unt, 
50 ml ulei, 
100 gr zahar,
20 grdrojdie, 
300 ml lapte, 
4 oua, 
1/2 lingurita sare

umplutura 
300 gr nuca macinata,
100 ml lapte, 
150 gr zahar,
esenta rom

Preparare:
Drojdia se dizolva cu  o lingurita de zahar in jumatate de pahar de lapte caldut. Amestecam si  punem deoparte sa creasca. 

Cernem faina intr-un vas adinc si turnam drojdia crescuta. Amestecam. 

Topim untul impreuna cu uleiul si amestecam cu faina. 

Adaugam ouale frecate cu sarea, zaharul si laptele caldut amestecand continuu, sa nu se faca cocoloase.

Framantam aluatul pana face bule de aer, il pudram cu faina, il acoperim cu un servet si-l punem deoparte sa creasca.

Intre timp pregatim umplutura de nuca.
Fierbem laptele cu zaharul .Cand clocoteste adaugam nuca macinata si mai dam doua-trei clocote. Oprim focul si adaugam esenta de rom  dupa care lasam sa se racoreasca.

Pudram masa de lucru si intindem o foaie de aluat, oarecum dreptunghiulara. Punem un strat generos de crema de nuca si rulam foaia dinspre laturile mai lungi spre mijloc (ca si cum am avea doua placinte unite)

Lasam la crescut cam 20 minute, ungem cu ou si dam la cuptorul incins in prealabil. Cand se rumeneste frumos, o scoatem din cuptor. 

Daca aveti rabdare, o lasati putin sa se racoreasca si apoi o taiati felii si o savurati cu pofta. 


Reteta merge la Provocarea traditie si gastronomie romaneasca lansata de Gina
 si gazduita in aceasta luna de  Sidonia 
care ne-a propus sa plamadim placinte gustoase si rumene. 

Comentarii

Gina Bradea a spus…
Splendidasi savuroasa placinta, minunata istorie. Un articole de nota 10 cu felicitari! :)
Maria Udrea a spus…
Ce lectura frumoasa, felicitari!
cat despre placinta, salivez la greu, gandindu-ma cat poate fi de buna!
Monica Horoiu a spus…
Dragele mele Gina & Maria va multumesc pentru cuvintele frumoase. Va invit la o felie de placinta :), fie ea si virtuala.
Victoria P. a spus…
Felicitari, Monica!Imi place tare mult si "istoria" si placinta...De altfel am citit si m-am uitat la fotografii, de imi ploua in gura acum de pofta, mai ales ca umplutura aceasta este preferata mea!
Monica Horoiu a spus…
Victoria, multumesc. Si mie-mi place mult combinatia aluat+nuca
Lubita Iancu a spus…
Hop si eu la placinta,dar cat am savurat felia,am citit si frumoasa istorie!
Bravo,felicitari fata harnica!!
Pup si weekend minunat!
Monica Horoiu a spus…
Multumesc doamna mea draga !

Postări populare de pe acest blog

Bulete de branza

Coniac de cafea (de casa)

Cascaval de casa, dupa reteta mamei, sub supravegherea mamei