joi, 28 octombrie 2010

Pui cu conopida

Ingrediente:
1 pui (eu am folosit un pui de tara, de curte),
conopida 500 g,
bureti (opintici) 200 gr,
sos de rosii 100 ml,
sare,
piper,
2 cepe,
5-6 catei usturoi
patrunjel - 1 legatura mica (optional)

Mod de preparare:
Pregatim conopida astfel: o desfacem in buchetele pe care le spalam si le oparim 5 minute intr-o cantitate mare de apa cu sare (cam 3 litri de apa si o lingurita sare). Scoatem conopida si o lasam intr-o sita sa se scurga cat timp pregatim restul ingredientelor.
 Taiem puiul, il saram si piperam si il prajim intr-o tigaie (eu am folosit o olita de tuci) incinsa cu putin ulei. Curatam ceapa si o tocam  marunt. Intr-o cratita incingem uleiul si calim ceapa cateva minute, dupa care stingem cu apa in care a fiert conopida. Lasam cam 10 minute la foc mediu, iar apoi adaugam carnea de pui, prajita in prealabil. Fierbem carnea impreuna cu ceapa si buretii, pana cand sunt facute bine ( in jur de 20 de minute). Adaugam conopida si o jumatate de cana de apa, daca scazut sosul. Turnam bulionul, amestecam cu grija ca sa nu se zdrobeasca conopida. Potrivim de sare si piper, iar dupa 5 minute stingem focul, deoarece nu e nevoie sa fiarba prea mult, conopida fiind gata in putin timp

         
Servim cu patrunjel proaspat tocat aceasta mancarica delicioasa. (la mine a mancat doar sotul cu decor de patrunjel). Pofta mare !!!

Clatite cu gem de gutui

Cand ai pofta de ceva dulce ce poate fi mai usor de preparat si mai economicos decat o portie de clatite? Dar cand vrei ceva deosebit de mancat si nu ai foarte mult timp la dispozitie, ce poate fi mai gustos decat o portie de clatite cu sunca si cascaval ???
Clatitele pot si depost doar cu apa si faina, dar si de "dulce" cu de toate.
Clatitele pot fi mancate cu orice, de la gem si crema de ciocolata pana la spanac, ciuperci, piept de pui, sunca si cascaval. Hai sa vedem de aceasta data care este reteta pentru clatite, urmand ca pe parcurs sa facem diverse retete de clatite, pentru toate gusturile.
Ingrediente
150 g de faina
300 ml de lapte
2-3 oua
3 lingurite de unt / margarina vegetala / ulei
o lingurita esenta de vanilie
3 lingurite de zahar
un praf de sare

Mod de preparare

Se pun intr-un castron ouale, laptele, esenta de vanilie, zaharul si praful de sare si se bate bine compozitia din castron, pana cand devine omogena.
Se adauga incetul cu incetul faina, amestecand in continuu la fiecare adaugare, pentru a se omogeniza. Se amesteca in continuare, pana atunci cand dispar cocoloasele. Se adauga doua lingurite de unt / ulei in amestecul format si se amesteca din nou bine pana cand dispar cocoloasele sau orice alta forma de neomogenizare.
Se pune o tigaie pe foc si in ea se pune o lingurita de unt/ulei. Dupa ce s-a incalzit putin tigaia, se pune un polonic de compozitie in tigaie si se intinde, miscand tigaia, pana cand acopera perfect fundul tigaii.Cand incepe sa se rumeneasca pe o parte, se intoarce pe cealalta parte (fie prin aruncare - daca stiti bine sa faceti asta, fie cu ajutorul unui cutit de bucatarie/spatula din lemn).Cand s-a rumenit si pe cealalta parte se ia cu un cutit/spatula sau prin aruncare si se pune intr-o farfurie, care apoi se acopera cu un capac, pentru ca clatitele sa isi pastreze temperatura
Pentru fiecare polonic de compozitie, va iesi o clatita. Se repeta procedeul pana cand se termina compozitia. Un polonic de compozitie ar trebui sa aiba in jur de 40 ml.
Fiecare foaie de clatita obtinuta se unge cu gem (eu am folosit de gutui, ca tot e sezonul lor) si se ruleaza. Pentru desert, se servesc calde, cu gem, crema de ciocolata sau alte umpluturi. Daca doriti sa faceti un aperitiv delicios, renuntati la zaharul din compozitie si ca umplutura folositi ce doriti (ciuperci, cascaval, piept de pui, etc.) Daca vreti sa serviti clatite simple, puteti apela la un pic de zahar vanilat, pentru a le face putin mai gustoase.
                                               
Se aseaza pe platou. Se pot pudra cu putin zahar tos (eu n am avut, asa ca le am lasat simple)
Pofta buna !!!

miercuri, 27 octombrie 2010

Pui cu gutui la cuptor

Gutuile sunt unele dintre cele mai aromate roade ale toamnei. Aceste fructe se remarcă nu numai prin aroma deosebită, ci şi prin bogăţia de vitamine din grupa B, vitaminele C, E, PP şi minerale (calciu, magneziu, potasiu, fier). Toamna, o cură cu gutui contribuie la intărirea imunităţii inainte de sezonul rece. Această cură presupune un consum de două-trei gutui zilnic, pe langă dieta obişnuită. In acest fel prevenim virozele respiratorii. De asemenea, gutuile sunt recunoscute pentru proprietăţile lor antiinflamatorii, astringente, analgezice, emoliente, digestive, diuretice, expectorante, tonice. Cura cu gutui stimulează pofta de mancare şi poate fi un mijloc de prevenire a anemiei. (inspired by Jurnalul National)
Si puteti pune cateva prin casa, miros asa frumos !!!!

Ingrediente:
4 gutui,
2 cepe,
1 pahar vin alb,
3 linguri zahar, condimente
carne de pui (eu am folosit un pui intreg pe care l-am facut la sticla-dupa reteta mea- , dar puteti folosi orice parte a puiului va place...pulpe, aripi, piept..)

Se spala gutuile si se sterg de apa. Apoi se feliaza. Atentie: nu se curata de coaja, ca altfel se sfarama toate cand le punem la fiert. Se pune uleiul intr-o tigaie si se incinge, adaugam feliile de gutui pe rand si le rumenim pe ambele parti. Dupa aceeea, le lasam la racit pe o farfurie (fara sa le acoperim ca se moaie.)

Daca ati ales bucati de pui, le rumeniti in uleiul ramas de la gutui, dupa care le asezati frumos in vasul yena  sau in ce tava doriti si adaugati gutuile, ceapa si sosul de zahar cu vin.. Eu am folosit un pui intreg pe care l-am condimentat cu usturoi pisat, delicat, chilli si putin rozmarin (care da un gust deosebit carnii de pui) si l-am copt"pe sticla".
Separat se caramelizeaza zaharul avand grija sa nu il ardem. Oprim focul il lasam putin sa se racoreasa, iar apoi adaugam apa (cam 200 ml). Se da drumul iar la foc pana se topeste tot zaharul caramelizat.

Se taie ceapa solzisori si se caleste putin. In tava de la pui am pus gutuile, ceapa, zaharul caramelizat si topit si vinul alb si am lasat la cuptor pentru 40 min -1 ora.



Dupa o ora, am scos puiul de pe sticla si l am taiat bucati (fiecare a primit ce a vrut..pulpa, aripa, piept) si am servit totulcu muraturi. E delicios, gustul dulce acrisor al gutuilor (desi am avut emotii, fiind prima data cand am gatit asa ceva) 


joi, 7 octombrie 2010

Aranjament de toamna

Intr-o zi minunata de toamna a fost ziua mea de nastere. Asta e unul din motivele pentru care iubesc toamna si mie personal mi se pare un anotimp minunat.Fiind ziua mea, normal ca a trebuit sa sarbatoresc. Am asezat masa, si pentru-ca mi se parea, asa un pic trista, am hotarat sa pun si cate ceva simbolic, de toamna.
Am facut buchetele mici , cu flori si frunze in culorile toamnei.

Salata de telina si morcov

Ingrediente:
2 morcovi,
1 telina

Pentru maioneza:
3 oua, ulei.

Preparare:
Se curata morcovul si telina si se dau prin razatoare.
                            
Maioneza se face din 2 galbenusuri de oua fierte tare si 1 galbenus crud. Se amesteca bine adaugand din cand in cand ulei.
Se adauga maioneza (de casa, in cazul meu, pentru-ca mereu folosesc maioneza facuta acasa, nu din comert.) Amestecam bine bine, sa nu ramana cocoloase de legume fara maioneza si punem compozitia in boluri, sau in ce dorim s-o servim.
       
Peste telina si morcov, adaugam maioneza, condimentam dupa gust si va dorim pofta buna.

miercuri, 6 octombrie 2010

Tort sarlota

Ingrediente:
4 galbenusuri
200 ml lapte
200 gr zahar
3 linguri rom/coniac/lichior
20 gr gelatina
2 plicuri zahar vanilat
1 lingura cacao
200 ml frisca lichida,
50 gr stafide (optional) 
Pentru decor:
200 ml frisca lichida
fructe (eu am folosit 3 banane si 3 kiwi)

Preparare:
Se inmoaie gelatina cu 100 ml apa rece.
Intre timp, frecam galbenusurile cu zaharul, adaugam laptele si le punem la fiert pe baie de aburi, amestecand continuu (cam 15 minute) pana se ingroasa crema.

 Stingem focul, apoi incorporam gelatina, romul si zaharul vanilat. Dupa aceea, impartim compozitia in doua parti egale. Intr-o parte din crema punem stafide (daca dorim, desi in reteta originala nu scrie), iar in cealalta adaugam lingura de cacao omogenizand bine-bine sa nu ramana cocoloase. Lasam crema sa se raceasca la temperatura camerei / sau daca ne grabim o racim introducand vasele in apa rece.

 Dupa ce s-au racit cremele,  adaugam frisca batuta, cate jumatate din cantitatea totala in fiecare crema. (alba si maro). 

Intr-o forma umezita (sau, in cazul meu "tapetata" cu folie ) adaugam alternativ, in straturi,  cele 2 creme, pana terminam compozitia. Eu am pus intre ele si fructe (desi in reteta originala nu scria), dupa care dam la rece pentru 2-3 ore.
 Rasturnam tortul pe un platou si ornam cu fructe.



.... si ....pofta buna !!!
PS: Nu tineti tortul foarte mult la caldura, pentru-ca incet incet se topeste , la fel ca cel de inghetata.

Salata de gnocchi

Zilele trecute am vazut o reteta asemănătoare și mi s-a părut destul de interesantă, așa că m-am hotarât să încerc și eu o varianta adaptată...